Gabi Torje simte tot mai mult presiunea situației de la Dinamo. Mijlocașul de 32 de ani este tot mai descurajat de situația în care se găsește echipa. S-a văzut și la amicalul cu Zimbru Chișinău, când veteranul alb-roșiilor și-a pierdut cumpătul. Căpitanul lui Dinamo a avut o reacție total nepotrivită.
Pe lângă toate problemele pe care le au în afara terenului, dinamoviștii încearcă să se pregătească și pentru finalul sezonului. Dusan Uhrin vrea să consolideze cât mai repede o echipă ce ar putea să treacă cu bine de baraj, probabil singura speranță de salvare a clubului. De aceea, amicalul cu Zimbru Chișinău a reprezentat un prilej bun pentru a putea să mai regleze unele probleme.
Dinamo nu a arătat rău și s-a impus cu 2 la 0. Jucătorii veniți de la Gaz Metan, Irobiso și De Moura au decis partida și îi dau speranțe lui Uhrin că lucrurile pot fi mai bune. În schimb, căpitanul Gabi Torje a fost nervos și chiar a avut un conflict cu un adversar. Mai mult, mijlocașul dinamovist l-a lovit cu capul în față pe jucătorul moldovenilor. „Messi din Banat” a fost iertat de arbitru, care i-a acordat doar cartonas galben. Dinamo avea să aibă un eliminat, totuși, pe portarul Eșanu. Chiar și așa au fost semne că Dinamo are șanse să rămână în prima ligă.
Gabi Torje și-a schimbat radical discursul legat de o eventuală retrogradare a lui Dinamo în acest sezon. După înfrângerea umilitoare cu FCSB din turul sezonului regulat, scor 0-6, fotbalistul de 32 de ani a garantat că echipa sa își va schimba total evoluțiile și va prinde chiar un loc de play-off. Realitatea, însă, l-a convins că lucrurile nu stau deloc așa cum se aștepta.
N-avem cum să scăpăm direct. Este foarte greu să treci peste două echipe, pentru că Mioveni a învins în ultima etapă. E aproape imposibil ca noi să câștigăm tot și ambele formații să se încurce cât avem noi nevoie. Suntem conștienți că va fi greu și la baraj.
Cred că dacă în ianuarie ne zicea cineva dacă vrem să jucăm baraj, cu toții ziceam da. Era o diferență destul de mare de puncte în iarnă. Indiferent ce adversar o să avem la baraj, va fi un meci de care pe care”, a spus Gabi Torje potrivit Digi Sport.