Întrebat dacă schimbarea de antrenor Gâlcă – Rădoi a fost una de bun augur, Sorin Cârțu a dat un verdict ferm.
„Sorinaccio” a spus că, din punctul său de vedere, să vede o îmbunătățire în jocul Universității Craiova de la sosirea lui Mirel Rădoi.
„(n.r. – schimbarea Gâlcă – Rădoi) Bună, eu zic că e bună, se vede şi în ceea ce exprimă echipa. Parcă sunt mai încrezătorii unii. Vrem totuşi să fie mai mare continuitate. Asta ne dorim, continuitate în rezultate. Dacă nu se poate să luăm campionatul, măcar să fim pe locul doi şi să continuăm munca asta pe care a început-o Rădoi. Vedem, n-ai ce să faci”, a declarat Sorin Cârţu, la Prima Sport.
În noul mandat, Mirel Rădoi a strâns deja 13 meciuri, cu o medie de două puncte câștigate pe meci.
În prezent, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în clasamentul Superligii, cu 36 de puncte, în timp ce FCSB stă în fotoliul de lider, cu 39 de puncte.