Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Austriei, în etapa a treia a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Tricolorii au până acum o victorie şi două înfrângeri.
România a pierdut cu 1-2 în fața Austriei sâmbătă seara.
La capătul celor 90 de minute, Austria s-a impus cu 2-1, grație reușitelor lui Michael Gregoritsch și Marcel Sabitzer. La ultima fază, Tănase (90+4) a închis tabela cu o lovitură de cap.
Mircea Lucescu, selecționerul României, a tras primele concluzii după înfrângerea suferită.
„Nu pot să spun că sunt dezamăgit, totuşi am făcut un joc bun împotriva unei echipe puternice.
Sunt jucători (n.r. Austriecii) care au terminat campionatul acum două săptămâni, joacă la echipe mari, puternice. Noi am fost nevoiţi să ne adunăm şi să jucăm cu fotbalişti care au evoluat mai puţin.
Am primit un gol dintr-un aut, care, după părerea mea, a fost un fault asupra lui Bancu, care a fost împins, dar cred că şi el a greşit puţin acolo.
Golul doi a venit dintr-o greşeală a noastră, pentru că nu am ieşit la şut, iar devierea a făcut să luăm gol.
(n.r. Au venit jucătorii obosiţi?) Încă o dată spun, au venit jucători care nu au evoluat la echipele lor de club. Gata, la revedere, pa”, a spus Mircea Lucescu, la finalul partidei cu Austria.
Şansele de calificare directă ale tricolorilor s-au diminuat mult, elevii lui Mircea Lucescu fiind pe locul trei în grupă, cu 3 puncte după exact trei meciuri. Bosnia conduce cu 9 puncte din trei meciuri, iar Austria are trei puncte din primul meci disputat în grupa H. Pe locul al patrulea este Cipru, cu 3 puncte, iar San Marino e ultima, fără punct.
Echipele care au evoluat: