Gest de excepție al lui Marius Șumudică după ce CFR Cluj a câștigat un nou titlu național

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.05.2022, 20:45
Gest de excepție al lui Marius Șumudică după ce CFR Cluj a câștigat un nou titlu național

Marius Șumudică a dat dovadă de fair-play și nu și-a arogat merite pentru titlul cucerit de CFR Cluj, asta deși a pregătit echipa din Gruia în primele 7 etape și, mai mult, a obținut victorii pe linie în această perioadă. În prezent la Al Shabab, în Arabia Saudită, antrenorul de 51 de ani a plecat cu scandal din Gruia la finalul lunii august a anului trecut, după eliminarea din preliminariile Europa League, în fața Stelei Roșii Belgrad, și din acest motiv nu a dorit să vorbească despre al cincilea titlu consecutiv cucerit de clujeni.

Marius Șumudică ar fi trebuit să primească o medalie de campion după ce pregătit CFR-ul în startul sezonului

Marius Șumudică s-a rezumat la a-i felicita pe cei care sunt în prezent la CFR Cluj și a subliniat că nu dorește să își aroge merite pentru această performanță. El a recunoscut că este un subiect delicat pentru el, pe care îl va detalia cu o ocazie viitoare.

(Te-a sunat cineva de la Cluj să te felicite?) Nu. Te rog frumos să mă înțelegi și este decizia mea. Am primit multe telefoane și refuz să comentez despre ce s-a întâmplat, despre acest subiect. Nu vreau să comentez despre acest an, ceea ce s-a întâmplat în România. Cine a luat titlu, cine nu, cine l-a meritat, cine nu l-a meritat. Te rog să-mi respecți decizia.

Mulțumesc frumos pentru aprecieri. Mi-am făcut doar meseria. Acum sunt în altă parte. Nu vreau să discut. A fost un litigiu. Am plecat cum am plecat. Nu vreau nici măcar să îmi arog merite. Cei care sunt acolo, e treaba lor. Au câștigat, îi felicit pe această cale. În rest, nu vreau să comentez. Este un subiect despre care nu îmi face plăcere să discut. Se interpretează, se scot din context tot felul de cuvinte și expresii. Nu vreau. Sunt mai multe probleme, pe care nu vreau să le dezvolt acum. Poate o să o fac cândva, dar nu vreau să discut și nu mă interesează ce s-a întâmplat acum”, a spus Marius Șumudică potrivit Digi Sport.

Haos imediat după plecarea lui Șumudică de la CFR

Marius Șumudică a plecat de la CFR Cluj în urma unui scandal monstru. La finalul meciului cu Steaua Roșie Belgrad din Gruia, în zona vestiarelor s-a produs o altercație între doi fizioterapeuți și juristul clubului, care s-a lăsat chiar cu plângeri penale.

Șumudică nu a participat la acest eveniment. În schimb, el ar fi fost demis pentru că a refuzat să se dezică de Marian Copilu, președintele de atunci al CFR-ului, în prezent la Universitatea Craiova. Acesta intrase în dizgrația lui Neluțu Varga și a fost demis, iar Marius Șumudică, din solidaritate, a dorit să plece alături de el.

Ulterior, jucătorii au făcut un mic protest la stadion, nemulțumiți de aceste decizii ale patronului. Nu înainte ca Șumudică să se prezinte la antrenament și să fie ținut la poartă de către angajații firmei de pază. Asta pentru că înțelegerea sa nu fusese încă rezilitată la acel moment.

VIDEO EXCLUSIV. Cristi Balaj anunță planuri mari la CFR Cluj. „Nu ne gândim la Conference League”. Care este situația lui Dan Petrescu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622