Accidentarea a venit într-un moment foarte prost, pentru Ianis Hagi. Mijlocașul român părea că și-a regăsit forma și chiar putea convinge echipele care îl urmăresc să plătească acum, pentru a-l achiziționa. De aceea speră ca afecțiunea suferită în Cupa Ligii Scoției să nu fie gravă.
Rangers nu a avut nicio problemă pentru calificare, dar Ianis nu a rezistat decât 14 minute. După o contră de la un adversar, românul a acuzat dureri mari și nu s-a mai putut antrena. Acum, Ianis așteaptă verdictul final al doctorilor.
Rangers s-a distrat cu cei de la Stirling, în Cupa Ligii Scoției. Campionii s-au impus cu 4 la 0, iar golurile au fost marcate de Lowry, Tavernier, Itten și Sakala. Primul marcator intrase după doar 14 minute, pentru că Ianis Hagi s-a accidentat. Românul a fost contrat dur, în momentul unui șut, iar apoi a acuzat dureri mari și a cerut schimbarea. Fiul Regelui a părăsit terenul și a fost preluat imediat de echipa medicală. Suporterii, dar și antrenorul așteaptă verdictul acestora.
Nu a fost plăcut să îl schimbăm pe Ianis. Trebuie să așteptăm până mâine să aflăm cât de gravă este accidentarea. A fost singurul lucru cu adevărat negativ din acest meci, a declarat antrenorul lui Rangers.
Ianis Hagi ar putea pleca cât de curând de la Rangers. Mijlocașul trece printr-un nou proces de adaptare la Rangers după venirea lui Giovanni van Bronckhorst, dar nu știe cât timp va mai juca pentru gruparea din Scoția. Contractul pe care îl are cu Rangers expiră pe 31 mai 2024, iar oficialii nu au luat o decizie în privința lui.
Conducerea ia în calcul să îi dea drumul lui Ianis Hagi, dar numai dacă primește o ofertă în jurul a 14 milioane de euro, arată presa din străinătate. Aceștia nu cred că fiul Regelui se poate adapta la noul sistem implementat de antrenorul olandez.
Nu cred că este suficient de rapid pentru sistemul lui Van Bronckhorst. Sunt de părere că, prin faptul că Hagi joacă în dreapta și Kent în stânga, uneori atacul lui Rangers este dezechilibrat, pentru că există mai multă viteză și un fotbal mai direct pe partea stângă.”, au explicat mai mulți specialiști, conform celor de la GiveMeSport.