Farul trece cu 3-0 de FC Argeș, într-o partidă care a contat pentru runda a 10-a din Superliga. Gică Hagi și compania revin la primul loc al clasamentului. La finalul partidei, antrenorul și-a anunțat obiectivul imediat.
Hagi a avut doză dublă de bucurie. A fost felicitat de întreg stadionul cu ocazia a 40 de ani de la debutul în Liga 1, în tricoul „marinarilor”. După surpriza pregătită de club, a venit rândul lui Denis Alibec și ai lui să îl bucure pe antrenor. Grameni, Băluță și Torje au marcat pentru o victorie lejeră, 3-0 cu FC Argeș, iar dobrogenii revin pe prima poziție a Superligii.
„Am jucat bine, am pregătit bine meciul. Am început extreordinar, am marcat. La pauză am mai reglat lucruri, mă bucur, nu am primit gol. E foarte bine, dar există potențial să fie și mai bine. Construim lucrurile bine, avem marjă de progres și mai mare.
Tudor Băluță a jucat bine, mă bucur pentru el, important să fie pe teren, să simtă iar ritmul jocului. El era profesorul, dar important e că se simte foarte bine. Am zis de la început că ne luptam să fim în playoff, va fi o luptă strânsă, grea. Echipele sunt bune toate, din ce am văzut.
Trebuie să jucăm așa cum am jucat cu Craiova și CFR. Am exigentele mele, am pretențiile mele. Ofensiv știm să jucăm, dar defensiv cred eu că putem și mai bine.
Pentru mine, e o situație bună, suntem o echipa bună, cu talent. Încrederea jucătorilor e mare, rămâne doar să îi punem la punct din punct de vedere fizic. Speram să îi aducem pe toți la nivel foarte bun. Eu trebuie să căștig, să am echipă care să câștige, să mă ducă acolo sus și vedem”, a declarat Gică Hagi la finalul partidei.
Hagi a vorbit și despre scandalul de la Târgu Jiu, în care Cristi Săpunaru a fost implicat într-un conflict violent cu mai mulți oameni din anturajul gadelor.
„Despre scandalul de la Craiova. Totul la stadion trebuie să fie safe, jucătorii trebuie să fie în siguranță. Trebuie să fie siguri pe ei, că vin să joace fotbal. În rest, nu sunt problemele mele”, a mai declarat Hagi.
„Un meci bun, mă bucur că m avut o reacție bună după eșecul cu Craiova. Suntem pe primul loc, ne simțim bine, suntem fericiți, dar e mult până la playoff. De mâine ne gândim la următoarea partidă.
Nu trebuie să ne mulțumim că am arătat bine până acum. Putem juca și mai bine de atât, sunt multe lucruri de îmbunătățit. Sper să obținem cât mai multe victorii în continuare.
Eu mă simt bine, mă simt mai matur decât cel de acum trei ani, doar că nu sunt la capacitate maxima fizic. Dar trebuie să am răbdare, am dat pasă de gol meciul trecut, acum am dat și gol. Sper să o țin tot așa și să îmi ajut echipa.
Pentru mine e ușor să lucrez cu Hagi, e antrenorul care mă cunoaște cel mai bine. Îmi da multa încredere, de aici înainte sper să cresc cât mai mult, să învăț cât mai mult, să mă pun la punct din toate puncte de vedere”, a declarat mijlocașul Farului la finalul partidei.
„Mă simt bine, o greșeală nu cred că poate să mă caracterizeze. Eu stiu cine sunt, ce pot și așa mai departe. Arătam foarte bine, dar trebuie să o ținem tot așa pe parcursul întregului campionat.
Campionatul e lung, depinde cum o să arătăm, sper să o ținem tot așa. Cum a spus și domnul profesor, el ce clădește într-un an se destramă în următorul, dar ne clădește ca grup”, a spus Aioani.
Farul: Aioani – R. Benzar, Larie, M. Popescu, Kiki – Artean, T. Băluță, Grameni – Pitu, Alibec, L. Munteanu
Rezerve: Buzbuchi – Sîrbu, Corinus, Borza, Doukoure, Casap, Sali, Torje, Morar
Antrenor: Gheorghe Hagi
FC Argeș: Greab – Tofan, Dobrosavlevici, M. Constantin, Vianna – I. Șerban, Meza Colli, Njike – Ișfan, Garita, I. Latovlevici
Rezerve: Straton – Jakolis, Cestor, Alceus, G. Crețu, Raynov, Calcan, Donisa, Celestine
Antrenor: Andrei Prepeliță
Stadion: Complex Sportiv Academia Gheorghe Hagi
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş), A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea)/ Arbitru VAR: Costreie Sorin (Buftea), Arbitru AVAR: Dumitru Ionel Valentin (Gherghiţa – Prahova)