CFR Cluj – Farul Constanța este a doua semifinală din Cupa României, iar Gică Hagi a glumit atunci când a spus ce fotbalist nu și-ar dori să vadă pe teren, în Gruia.
Semifinala din Cupa României, CFR Cluj – Farul Constanţa, este programată joi, de la 20:30, în Gruia, meci care-i aduce față în față pe cei doi componenți ai Generației de Aur.
Gică Hagi a vorbit la superlativ despre Dan Petrescu, căruia i-a transmis, în glumă, că nu și-ar dorit să-l vadă pe teren pe Louis Munteanu, cel care a făcut-o campioană pe Farul Constanța.
“Îl ştim pe Dan, a construit din nou o echipă bună, care marchează. Mergem încrezători să jucăm un fotbal complet, foarte bun, pentru a merge în finală. Sper să fiu inspirat în alegerile pe care le fac şi, când se va termina meciul, să fim noi cei care vom câştiga. Pot exista schimbări, există lotul cu care plecăm şi de mâine vedem ce alegem. Nu jucăm la egal sau să tragem de timp.
Louis Munteanu sper să nu joace. Ar fi cel mai bine să fie obosit.
Nu cred că mai pot fi surprize între noi, că ne cunoaştem foarte bine. Ei au un avantaj că joacă acasă, un mic avantaj, dar cu mentalitatea noastră sperăm să dăm tot ce e mai bun. Dacă nu câştigăm mijlocul terenului, atunci e greu să avem pretenţii.
Dan Petrescu mereu încearcă să-şi motiveze echipa, aşa fac şi eu, nu avem ce comenta noi. E cel mai bun antrenor al CFR-ului de mult sau din toate timpurile. A făcut o muncă extraordinară, intern şi internaţional. A vândut jucători pe bani buni, deci a făcut o treabă foarte bună”, a declarat Gică Hagi, înainte de CFR Cluj – Farul Constanța, semifinala din Cupa României.