Gică Hagi este pus în situația de a nu putea creiona o strategie clară de transferuri pentru perioada de iarnă, din cauza faptului că Farul Constanța, liderul din Superliga după 21 de etape, nu știe încă dacă va avea dreptul de a participa în sezonul viitor al cupelor europene.
După cum se știe deja, clubul de la malul mării a fuzionat în vara anului 2021 cu Viitorul Constanța. Clubul nou format a preluat locul din Liga 1 al echipei din Ovidiu, în vreme ce în Liga 2 a fost înscrisă, în locul Farului, Unirea Constanța. La acel moment, Gică Hagi și colaboratorii săi au solicitat, înainte de fuziune, un punct de vedere din partea FRF. Iar forul condus de Răzvan Burleanu a dat „undă verde”.
Doar că UEFA nu a fost de acord. Forul continental a apreciat că din fuziunea dintre Farul și Viitorul a rezultat un club nou. Iar, conform regulamentului Federației Europene, cluburile nou-înființate nu au dreptul de a evolua în competițiile continentale timp de 3 sezoane.
Astfel, Farul Constanța nu a primit licența pentru actualul sezon al cupelor europene. Ce e drept, clubul de malul mării oricum nu își câștigase pe teren dreptul de a participa. Doar că, în contextul actual, „marinarii” nu ar avea drept de participare nici pentru următorul sezon. Iar în prezent ei sunt lideri în Superliga și, deci, au șanse mari de a prinde un loc de cupă europeană pentru stagiunea următoare.
Speța a ajuns pe masa TAS, după cererea făcută în acest caz de Farul Constanța. Doar că forul de la Lausanne nu a comunicat încă o decizie în această speță. Prin urmare, potrivit gsp.ro, clubul constănțean a făcut o solicitare către TAS, pentru ca tribunalul să dea un verdict final până la finalul acestui an. Demersul are legătură cu faptul că Gică Hagi își dorește să știe clar dacă echipa sa va avea drept de participare în cupele europene sau nu, pentru a-și contura în consecință lotul pentru partea a doua a sezonului.
Conform sursei citate, un prim termen din acest proces s-a petrecut în urmă cu două săptămâni. Iar ședința a durat nu mai puțin de 7 ore. Procesul a fost judecat de un complet de 3 judecători, așa cum a solicitat clubul lui Gică Hagi. Unul a fost din partea Farului, unul de la UEFA și unul de la TAS. Clubul din Constanța a solicitat să primească dreptul de a participa în ediția viitoare a cupelor europene. De asemenea, chiar și dacă verdictul ar urma să fie nefavorabil, oficialii clubului au cerut ca decizia să fie comunicată până la finalul acestui an, motivul fiind cel precizat anterior.
În acest proces a fost inclusă și Federația Română de Fotbal, întrucât ea a fost cea care, întrebată de Farul în legătură cu acea fuziune, a spus că totul este în regulă. Iar ulterior UEFA a susținut contrariul.