Gică Hagi, fără ocolișuri în cazul lui Ianis Hagi: „E la fel ca toţi ceilalţi”

PLAYSPORT 16.09.2026, 20:28
Gică Hagi, fără ocolișuri în cazul lui Ianis Hagi: „E la fel ca toţi ceilalţi”

Gică Hagi, selecţionerul echipei naţionale a României, a susţinut o conferinţă de presă înaintea celor patru partide din Liga Naţiunilor.

Selecţionerul „tricolorilor” a abordat mai multe subiecte în cadrul conferinţei de presă, printre acestea numărându-se şi prezenţa fiului său, Ianis Hagi, în lotul definitiv al echipei naţionale.

Ianis a revenit de curând pe teren la Alanyaspor, unde a adunat 88 de minute în trei partide. Hagi a oferit o pasă decisivă în remiza înregistrată pe teren propriu împotriva celor de la Goztepe.

Gică Hagi a ţinut să precizeze că nu va face diferenţe între jucătorii cu experienţă, categorie în care se încadrează şi fiul său, Ianis.

„Ianis e la fel ca toţi ceilalţi. El face parte din grupul celor cu experienţă, care are experienţă internaţională la nivelul cel mai mare. A jucat pentru echipa de club, echipa naţională. Are experienţă internaţională, la fel ca ceilalţi băieţi.

Veţi vedea vineri lista care o să fie, iar dacă va fi acolo înseamnă că avem încredere în el şi în toţi ceilalţi de pe listă că ne pot ajuta să câştigăm meciuri. Ne-o asumăm, e a noastră”, a declarat Gică Hagi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622