Gică Hagi, noul antrenor al naționalei! Varianta a apărut imediat după ce România a ratat calificarea la baraj

Olteanu Ștefan / 15.11.2021, 10:48

Gică Hagi ar putea fi noul antrenor al naționalei. Sau cel puțin asta este dorința și recomandarea mai multor voci importante din fotbalul românesc. „Regele” a format o bună parte din baza noii generații de jucători de la echipa națională, iar acum ar putea veni să culeagă roadele. Totuși, Hagi nu se află în relații foarte bune cu cei din conducerea Federației și rămâne de văzut dacă i se va face o propunere.

Ciprian Marica a decis. Gică Hagi, noul antrenor al naționalei: „Oare nu de asta avem nevoie?!”

Mirel Rădoi a susținut ieri seară ultima conferință de presă în calitate de selecționer, iar noul antrenor al naționalei ar putea fi Gică Hagi.
Nu este prima oară când Hagi este propus pentru banca tehnică a echipei naționale. În mai toate sondajele din ultimii ani, „Regele” a fost preferatul fanilor atunci când a venit vorba despre postul de selecționer. De asemenea, vocile importante din fotbalul românesc sunt de aceeași părere. Gică Hagi ar fi cea mai bună variantă pentru banca echipei naționale, iar recomandarea are în spate mai multe argumente solide.

În primul rând, Hagi a fost cel care a format o bună parte dintre jucătorii care reprezintă actuala generație a echipei naționale, dar propune și câteva nume extrem de interesante care vin din urmă. Unul dintre jucători ar putea fi chiar Enes Sali, care ieri seară a devenit cel mai tânăr debutant jucător de la echipa națională.
Un alt argument care îl recomandă pe Gică Hagi ar fi viziunea pe care o are față de fotbal. În acest context, Ciprian Marica, fost atacant cu 25 de goluri la echipa națională, spune că Hagi ar fi alegerea cea mai potrivită. Marica așteaptă cu nerăbdare să vadă dacă FRF îi va face o propunere lui Hagi:

Eu sunt curios. Nu am vorbit cu Gică Hagi pe tema asta, dar sunt curios, oare i-a fost propus lui Gică Hagi un proiect în adevăratul sens al cuvântului? Au curaj cei din Federație să propună un antrenor cu personalitate, care să aibă experiență în spate?
Oare nu de asta avem nevoie, de un antrenor care să fi dovedit la o echipă de club că știe ce are de făcut, că are ochi? Ne luăm antrenor să fie comod sau care să aibă rezultate?”, a spus Marica, la Pro X.

Reacție oficială de la Farul Constanța

Propunerea lui Ciprian Marica nu este deloc surprinzătoare. Gică Popescu, președintele clubului Farul Constanța, a avut aceeași părere.
Deși Gică Hagi o antrenează în acest moment pe Farul și este la un singur punct în spatele locurilor de play-off, Gică Popescu spune că „Regele” ar merita să fie contactat de oficialii Federației:

Colegilor mei din generația noastră le este interzis (n.r. – să antreneze naționala). Din câte știu, nu s-a întâmplat niciodată (n.r. – să îl contacteze FRF pe Hagi). Nici pe Gică Hagi, nici pe Dan Petrescu, pe niciunul dintre ei. Eu, dacă vrei, unul dintre aceștia doi ar trebui să preia echipa. Nu știu dacă vor accepta, dar cel puțin ar trebui întrebați.

Am o anumită relație cu amândoi și din câte știu nu au avut niciodată discuții legate de preluarea echipei naționale. Părerea mea este că unul dintre cei doi ar fi capabil.

Să-l întrebe (n.r. pe Hagi) și să vadă ce răspuns vor primi. Prima dată să se discute cu Gică sau Dan. Sunt convins că s-ar găsi formula. Dar nu cred că vreunul dintre cei doi va fi întrebat”, a spus și Gică Popescu, la TV Digi Sport.

Gică Hagi a mai avut un scurt mandat de selecționer la echipa națională în perioada septembrie – noiembrie 2001.