Nu este nicio surpriză că între Gică Popescu și Gică Hagi există o relație aparte. Pe lângă cea primită prin taina cununiei. Cu toate acestea, rareori a fost surprins „Baciul” discutând atât de sincer și deschis despre relația celor doi titani ai fotbalului românesc, așa cum s-a întâmplat zilele trecute.
Gică Popescu a fost invitatul special al marelui fotbalist bulgar, Hristo Stoichkov, prin telefon, la emisiunea „Code Sport” de la canalul bulgăresc TV+. Cei doi au dezbătut numeroase subiecte din viața fostului internațional român, printre care și relația sa cu Gică Hagi. „Baciul” a vorbit extrem de deschis despre ce înseamnă „Regele” pentru el, atribuindu-i eticheta de frate.
Știi ce este Hagi pentru mine? Când eram mic, îi spuneam mereu mamei că aș vrea să am un frate. Cred că Gică este fratele pe care l-am dorit întotdeauna. Avem o relație foarte bună. De asemenea, suntem căsătoriți cu două surori. Cred că sunt cele mai fericite femei din țară pentru că s-au căsătorit cu cei mai buni jucători de fotbal din România.
Avem o relație îndelungată. Am jucat mult timp – 15 ani numai la echipa națională. Am fost împreună la Barcelona, timp de patru ani am jucat împreună la Galatasaray, am jucat împreună la Steaua. Avem multe în comun, atât în fotbal, cât și în viață. Copiii noștri au crescut împreună, sunt foarte apropiați și merg în vacanță împreună. Am făcut-o și noi, acum este rândul copiilor noștri.

Gică Hagi este căsătorit cu Marilena din 1995, alături de care are doi copii, pe Ianis și pe Kira. Patru ani mai târziu, Gică Popescu se însura cu sora Marilenei, Luminița, având și ei doi copii, pe Maria și Nicholas – fotbalist și el în cadrul Academiei „Gheorghe Hagi”.
Un episod haios povestit de Popescu, în urmă cu câțiva ani, l-a lăsat fără cuvinte în fața „Regelui”. Acesta i-a cerut lui Hagi să-i facă rost de numărul de telefon al Luminiței, viitoarei sale soții, însă s-a lovit de un refuz.
„Gică mi-a zis: nu-ți dau numărul! Descurcă-te! A trebuit să mă descurc singur și am reușit”, rememora Popescu, în urmă cu câțiva ani.
Cu toate acestea, prietenia dintre Gică Hagi și Gică Popescu datează cu mulți ani înainte. Cei doi erau buni prieteni de la loturile naționale ale României, unde au evoluat mai bine de 15 ani. În acest moment, Gică Popescu este președintele clubului patronat de Gică Hagi, Viitorul Constanța. Ceea ce denotă că cei doi prieteni sunt de nedespărțit dincolo de orice bariere.