Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a comentat evoluţia echipei după remiza cu Dinamo şi a dezvăluit motivul pentru care unul dintre titulari a fost schimbat la pauză.
După 0-0 în derby, Becali a spus că Siyabonga Ngezana, titular în centrul apărării, a informat stafful că nu mai poate continua meciul: „A zis că nu mai poate, nu ştiu ce s-a întâmplat. Ce-i mai arde? Se duce la naţională. S-au umplut de bani, ce să le mai ardă?! S-au umplut toţi de bani şi e adevărat că au produs bani. Nu ştiu… probabil că nu au mândrie, nu ştiu”, a declarat Becali la Prima Sport.
Meciul de joi cu Feyenoord din Europa League va fi ultimul din acest an pentru Ngezana (Africa de Sud), David Kiki (Benin) şi Baba Alhassan (Uganda), convocaţi la Cupa Africii pe Naţiuni. Cei trei vor pleca pe 12 decembrie şi nu vor participa la pregătirea de iarnă a clubului.
„Ngezana e, că altul ce… Şi Baba, şi… mare lucru. O să joace cu Feyenoord şi nu ştiu. Mi-a zis MM că a intervenit FIFA. Meciul cu Feyenoord va fi tratat cu cine va fi tratat, cu ce soluţie va fi tratat. Nu mai avem, nu? Miculescu nu e, jucăm cu ce avem. Nu sacrific nimic, că oricum pe ăştia îi ai. Cu asta de azi jucăm. Nu ne batem joc de fotbal, jucăm acasă cu suporterii şi cu cea mai bună echipă”, a adăugat afaceristul.
După meci, liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustaţă, a transmis un mesaj dur către anumiţi jucători, îndemnându-i să plece în iarnă:
„Luaţi-vă drumul! Unii duceţi-vă, da? Unii dintre voi. Restul, asta este, vom fi lângă voi. Unii dintre voi puneţi-vă un semn de întrebare şi asta este. Vă mulţumim că nu aţi pierdut azi. Haideţi să mergem”, a spus Mustaţă, conform Orangesport.ro.
Gigi Becali s-a declarat de acord cu poziţia galeriei: „Da, e corect. Galeria asta are tot respectul. În situaţia în care ne aflăm acum, e bine că mai încurajează echipa şi nu e vreun scandal. Tot meritul este al lui Mustaţă, e înţelept şi aşteaptă revenirea, iar eu cred în revenire”, a afirmat el la Prima Sport.
FCSB rămâne la două puncte de zona play-off-ului după egalul cu Dinamo. Următorul meci oficial pentru campioana României este acasă, cu Feyenoord, în UEFA Europa League, iar în campionat urmează deplasarea la Clinceni pentru duelul cu Unirea Slobozia, echipă care a învins FCSB în tur.