Gigi Becali, discurs dur după înfrângerea naționalei de tineret. “Iau ceva substanțe de joacă ei și ne bat toți? Chiar nu înțeleg”

Bogdan Solomon 22.06.2023, 14:39
Gigi Becali, discurs dur după înfrângerea naționalei de tineret. “Iau ceva substanțe de joacă ei și ne bat toți? Chiar nu înțeleg”

Gigi Becali a avut un discurs extrem de dur după înfrângerea la scor de neprezentare suferită de naționala de tineret a României, în fața Spaniei, în primul meci din grupele Campionatului European U21. Nici nu și-a putut explica această situație.

Gigi Becali, reacție dură după înfrângerea naționalei de tineret

Deși partida a avut loc pe stadionul Ghencea din Capitală, tricolorii lui Emil Săndoi nu au putut ține piept mașinii de fotbal a Spaniei. Alex Baena a deschis scorul în minutul 56, Juan Miranda a dublat avantajul peste șase minute, iar Sergio Gomez a stabilit rezultatul final, în urma căruia ibericii au preluat conducerea grupei B.

După ce a urmărit acest meci – în care au evoluat ca titulari și doi dintre jucătorii săi, Alexandru Pantea, respectiv Octavian Popescu – , Gigi Becali s-a arătat dezamăgit și a mărturisit că nu a descoperit încă motivul pentru care străinii ne sunt net superiori.

„Suntem praf. Peste tot mâncăm bătaie. Bătăi, bătăi, bătăi, nu mai știu ce să cred. Ce fac, mă frate? Ori au vreo substanță, vreun secret, iau ceva substanțe de joacă ei și ne bat toți? Nu mai înțeleg”, a declarat Gigi Becali.

Mihai Stoichiță, dezamăgit de tricolorii U21: „Nu se poate să nu reușească un dribling”

O dezamăgire la fel de mare a trăit și directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, incapabil să găsească explicații pentru jocul dezastruos prestat de naționala U21. Rămâne, însă, optimist în privința șanselor de a redresa situația în celelalte meciuri din grupă, astfel încât să obțină calificarea și să lupte pentru trofeu.

„Am avut în teren cei mai buni jucători tineri din campionat. Din păcate, prea timorați, prea emotivi, cu un respect prea mare pentru Spania. Așa am văzut eu din tribună. Am fost obligați să jucăm așa, să ne apărăm. Ei aveau un mijloc de exprimare în plus față de noi. Noi, în momentul în care aveam mingea, aveam și senzatie de frică de a juca fotbal.

Nu știu de ce au fost așa de emoționați. Nu se poate că jucătorii care ne încântă în campionatul nostru să nu reușească un dribling în seara asta. Sigur, au și alți adversari. Cât am avut prospețime, am putut să închidem culoare, să sacrificăm pozițiile de atac, Tavi Popescu și Munteanu au făcut un efort uriaș. Consumul fizic e mare, alergi continuu. Când am avut mingea, am dat-o foarte repede, două – trei pase și atât.

Eu acum nu o să îmi acuz jucătorii de lipsă de valoare. Eu cred că se poate repara situația, nu e nimic pierdut. Am stat de vorbă, le-am zis că începutul e peste trei zile, să uităm meciul ăsta, să îl regândim pe cel care vine, să încercăm să ne reorganizăm și să ne raportăm la adversarul pe care o să îl avem în mod exact. Să vedem cum să înscriem.

Eu am fost la ei când nu era Emil. Am vorbit și cu Emil. I-am zis că nu e pierdut nimic. I-am zis că meciul următor poate fi un nou început. Le-am zis să se gândească la obiectivul suprem când intră pe teren. Eu îmi doresc să câștigăm titlul european. Trebuie să insuflu ideea asta, nu se poate altfel. E normal că întotdeauna să intri în luptă cu gândul de a câștiga. Asta e părerea mea”, a spus Mihai Stoichiță, după meci.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622