FCSB a primit un anunț important înaintea partidei cu Sepsi, de miercuri, care contează pentru etapa a 6-a din playoff.
În prezent, FCSB este lider autoritar în playoff-ul Superligii, cu 45 de puncte, la 11 lungimi distanță de ocupanta locului 2, Universitatea Craiova.
FCSB i-a recuperat pe Luis Phelipe și pe Ovidiu Popescu pentru meciul cu Sepsi, anunță Spotmedia.
În ultima vreme, Elias Charalambous nu s-a putut baza pe cei doi jucători, deoarece s-au confruntat cu accidentări. Însă, sursa citată notează că staff-ul medical și-a dat acordul ca atât Phelipe, cât și Popescu, să revină la antrenamente.
Ioan Andone susține că FCSB este deja campioană, fiind convins că nimeni nu o mai poate opri să termine sezonul pe primul loc.
„FCSB e campioană clar. Nu mai are cum să se încurce, e clar. Ce să se întâmple, să piardă toate meciurile? Nu cred. E anul lor, au avut mai multă constanţă decât CFR, Rapid şi Craiova.
Iar Farul e acolo sus, iar eu o văd pe locul 2 la final. Parcă Gică Hagi şi-a revenit în play-off, pentru că până atunci Farul a fost foarte oscilantă în evoluţii. Şi bravo lui că s-a concentrat pe finalul campionatului”, a spus Ioan Andone, potrivit Agerpres.