Jucătorii lui Elias Charalambous îi sunt recunoscători lui Gigi Becali pentru că a renunțat să-i mai critice după înfrângeri. Roș-albaștrii îi promit patronului că vor califica FCSB în play-off-ul Europa League și că își vor reveni și în campionat.
Remontada reușită de FCSB în fața celor de la Drita este pusă și pe seama sprijinului patronului. Fotbaliștii lui Charalambous cred că încrederea crescută vine și din faptul că Gigi Becali a ales să nu-i mai critice public.
„Câteodată, criticile sunt bune, dar în momentul în care eram cu moralul la pământ, mai citeai o critică de la nea Gigi, mai spuneau şi prietenii, familia… Deja se adunau şi mă bucur că a înţeles şi dânsul să fie lângă noi sau, cel puţin, să nu mai vorbească public”, a declarat Mihai Popescu.
Daniel Bîrligea îi transmite un mesaj lui Gigi Becali înaintea returului cu Drita, decisiv pentru calificarea în play-off-ul Europa League.
„Când cineva vorbeşte frumos despre tine, fără să te critice, e ca o mână de ajutor, pentru că îţi dă încrederea aceea că poţi face faţă atunci când altcineva te critică şi spune că nu poţi, că nu faci. E puţin mai greu, chiar dacă trebuie să fii obişnuit cu criticile, pentru că ele vor veni şi dacă câştigi, şi dacă pierzi.
Am văzut şi acum, chiar dacă am câştigat, au fost multe critici. Dar nu trebuie să ne bazăm pe asta, să nu le auzim. Noi trebuie să ne facem jocul nostru. Cu siguranţă, cred că a fost şi el fericit că am câştigat şi că ne-am revenit, într-un fel, din acest blocaj.
Speram să-i dăruim lui (n.r. – Gigi Becali) şi tuturor suporterilor această bucurie, pentru că de asta au fost anul trecut alături de noi, pentru că le-am adus multă fericire şi încredere în noi. Şi ne-a ajutat mult acest lucru: încrederea lor în noi ne-a dat şi nouă mai multă încredere”, a spus atacantul de la FCSB.