FCSB mai are o singură țintă pe piața de mercato din vara aceasta. Este vorba despre Marius Ștefănescu (25 de ani), extrema celor de la Sepsi, dar mutarea depinde și de calificarea sau nu a covăsnenilor în grupele Conference League.
Pe de altă parte, după eliminarea roș-albaștrilor din Europa, Gigi Becali (65 de ani) a decis să mai micșoreze lotul, astfel că Andrei Cordea, Vali Gheorghe și Vali Crețu au fost puși pe liber.
Cordea și Gheorghe și-au găsit rapid echipe. Primul a semnat cu Tai 1381, în Arabia Saudită, în timp ce al doilea a parafat de curând un contract cu U Cluj.
În schimb, Crețu nu și-a găsit niciun alt angajament, iar contractul său cu FCSB este scadent azi, 31 august 2023.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al roș-albaștrilor, a anunțat ce se va întâmpla cu fundașul dreapta.
FCSB are mari probleme de lot înaintea duelului de foc cu CSU Craiova, care va avea loc sâmbătă, 2 septembrie, de la 21:45, Live pe playsport.ro.
Florinel Coman și Alexandru Pantea sunt suspendați, după ce au fost eliminați în meciul precedent de la Arad, 1-2 cu UTA, Vlad Chiricheș a făcut o ruptură și va lipsi minimum o lună, în timp ce Adrian Șut este în recuperare după o accidentare mai veche.
În aceste condiții, lotul liderului din Superliga este extrem de fragil. Elias Charalambous și Mihai Pintilii vor fi nevoiți să facă iar improvizații în formula de start, mai ales că în flancul drept sunt cele mai mari probleme.
Și, totuși, în derbyul cu oltenii, Crețu ar putea evolua ca fundaș dreapta, chiar dacă azi îi expiră contractul.
Mihai Stoica a anunțat că Vali Crețu nu mai pleacă de la FCSB și că va continua cel mai probabil până la iarnă. Oficialul FCSB-ului a spus că nu va mai fi adus niciun fundaș și a explicat că situația e sub control.
„(n.r. mai vreţi un fundaş central?) Eu cred că nu e cazul. Îl avem pe Haruţ. Dawa, Ngezana, Ovidiu Popescu, probabil Creţu care nu va mai pleca. (n.r. nu mai pleaca?) Nu mai pleacă, nici nu are unde”, a spus Mihai Stoica, potrivit orangesport.ro.
Despre situația lui Crețu a vorbit și Helmut Duckadam, la PlaySport Live. Fostul director de imagine al roș-albaștrilor a spus că FCSB se confruntă cu o situație ciudată.
”Vali Crețu are contract până la 31 august. A semnat rezilierea, dar să vedem ce se va întâmpla la meciul cu Craiova. Nu doar domnul Becali e de vină pentru situația creată.
O mare parte de vină o au și cei din conducere, toată conducerea de la FCSB”, a spus Duckadam la PlaySport.