Gigi Becali s-a dezlănțuit în direct la TV, după meciul cu FC Voluntari din cea de-a 28-a etapă a Superligii. Una dintre „ținte” a fost Octavian Popescu.
Totuși, roș-albaștrii au obținut o nouă victorie, scor 2-1, consolidându-și prima poziție. Sunt din nou 10 puncte față de Rapid și 12 față de CFR Cluj.
Trimis pe teren din primul minut, Octavian Popescu a avut o nouă prestație modestă și a fost înlocuit la pauză. Patronul s-a lansat ulterior într-o adevărată tiradă, reproșându-i în mod special că a pierdut mingea de fiecare dată.
Potrivit spuselor sale, mijlocașul era mai bun cu ani în urmă, deși abia dacă își sărbătorise majoratul. Pe atunci se vorbea despre un transfer de zeci de milioane de euro.
„Tavi Popescu să înțeleagă că nu merge cu pipăitul mingii. E război la fotbal. Cu Tavi Popescu nu știu ce se întâmplă, el a pierdut toate mingile. Lui i-a mai lăsat Coman locul în stânga. Fizic parcă e mai slab. Nu e vorba de post. El era mai bun la 17-18 ani. A căzut, trebuie să își revină.
Schimbările au fost un exemplu pentru jucători. Un duș rece, să înțeleagă că fotbalul e război. Dacă ești relaxat, îți fură ‘varza’. Am intrat prea relaxați, prea lenți”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.
Octavian Popescu nu a fost singurul jucător criticat. După încă o evoluție modestă, pentru care a trecut pe banca de rezerve la pauza meciului, Luis Phelipe a simțit la rândul său furia latifundiarului, care i-a transmis că răbdarea e pe sfârșite.
„A rămas puțină răbdare cu Phelipe. Am avut mare încredere, dar a pierdut toate mingile. Nu mai driblează pe nimeni, pase doar la adversar. Nu merge așa. Anul ăsta nu ne punem baza în el, nu mai avem timp, că vin meciuri tari. Nu mai joc cu el din prima, joc cu Baba Alhassan titular. Iar de pe bancă îl bag pe Miculescu.
Cu Baba am controlat jocul, nu se precipită, nu îi e teamă, nu are niciun fel de frică. Am greșit echipa de start. Pe Luis Phelipe am vrut să îl scot în minutul 25. Dar am vorbit cu Meme și a zis că la pauză. Nu se poate în halul ăsta. Luis Phelipe le-a pierdut pe toate”, a mai spus Gigi Becali.