Gigi Becali, nou atac la CSA: ”Eram în pușcărie. Nu merge asta la nesfârșit. Ce au produs cu marca Steaua 10 ani?”

Ioan Valentin Oprea 08.06.2023, 16:48
Gigi Becali, nou atac la CSA: ”Eram în pușcărie. Nu merge asta la nesfârșit. Ce au produs cu marca Steaua 10 ani?”

Gigi Becali continuă războiul cu Armata. Omul cu banii de la FCSB nu vede deloc cu ochi buni viitorul divizionarei secunde CSA Steaua şi exclude varianta ca investitori privaţi să se alăture „militarilor”.

În urmă cu aproape un deceniu, în 2014, Gigi Becali pierdea, în instanţă, dreptul de a mai folosi marca Steaua. Latifundiarul din Pipera contestă şi acum hotărârea juridică şi nu se poate abţine să nu lanseze un atac dur şi la adresa reprezentanţilor Armatei. Becali spune că echipa nu a produs bani în această perioadă, ba, din contră, sume mari din bugetul public au fost cheltuite fără rezultate notabile.

Imediat se fac 10 ani de când au marca. Să vedem cât au produs. Că la proces o să îi întrebe judecătorul cât au produs cu marca Steaua în ultimii 10 ani, dacă tot cer despăgubiri. Şi ce o să zică? Că nu doar că n-au produs nimic, au şi cheltuit vreo 10 milioane de euro. E ca şi cum ai un apartament pe care vrei să îl închiriezi cu 500 de euro şi după câţiva ani te trezeşti că tu nu ai făcut niciun ban din chirie, ba chiar ai pierdut că a trebuit să îl întreţii. Dar astea o să se vadă în instanţă, la judecată”, a tunat, vizibil deranjat, Gigi Becali, într-o intervenţie la emisiunea „Fanatik Superliga”.

Becali crede că investitorii privaţi vor fugi de CSA Steaua

Trupa pregătită de Daniel Opriţa nu are drept de promovare în Superligă, iar Becali e ferm convins că această problemă nu se va rezolva nici în viitor. Patronul de la FCSB e sigur că investitorii privaţi vor fugi în continuare de CSA Steaua şi nu vor fi dornici să investească anual în jur de patru milioane de euro.

Păi cine să vină să se asocieze cu ei? Ei nu îşi mai permit acum să se asocieze cu privaţii pe mai puţini bani decât au declarat, 3,7 milioane de euro pe an, la cât au evaluat ei folosirea siglei. Cine vine, trebuie să dea banii ăştia. Şi cine îi dă? Nu îi dă nimeni. Oricum, încet-încet o să le anulez eu mărcile. Deja am anulat patru. Pentru că ceea ce s-a întâmplat în 2014 (n.r. la procesul în care a pierdut marca Steaua) este inadmisibil”, a mai completat Becali.

CSA Steaua a pierdut 16 jucători

După ce a încheiat playoff-ul pe locul secund, CSA Steaua traversează o perioadă foarte complicată. Divizionara secundă a pierdut deja, în această pauză competiţională de vară, nu mai puţin de 16 jucători. Contractele acestora au ajuns la final, iar şefii roş-albaştrilor nu le-au mai oferit acestora o prelungire. În prezent, doar cinci fotbalişti se mai află sub contract cu trupa lui Daniel Opriţa.

Eram şi în puşcărie, au reuşit cumva, dar nu ştiu ce a fost acolo (la proces). Dar nu merge asta la nesfârşit. Şi nici nu au cum să se asocieze cu un privat. Păi cine îţi dă ţie 3,7 milioane de euro pe an pentru închirierea mărcii Steaua? Nu îţi dă nimeni, garantez asta”, a mai spus, sigur pe el, Gigi Becali.

Urmăriți Playsport.ro și pe