Gigi Becali nu mai are răbdare, la miezul nopții a fost anunțată oferta pentru atacantul din Superliga

Olteanu Ștefan 27.08.2022, 08:38
Gigi Becali nu mai are răbdare, la miezul nopții a fost anunțată oferta pentru atacantul din Superliga

Gigi Becali vrea cu orice preț să îi îndeplinească dorința lui Nicolae Dică și a făcut deja o primă ofertă pentru un atacant din Superliga. Imediat după calificarea în grupele UEFA Europa Conference League, antrenorul FCSB a solicitat aducerea unui fundaș central și a unui atacant.

„Gigi Becali a făcut deja o ofertă!”. Un atacant din Superliga, contactat de finanțatorul FCSB

Deși s-a declarat mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, Nicolae Dică nu a ezitat să îi ceară alte două transferuri lui Gigi Becali după duelul Viking – FCSB 1-3, iar finanțatorul echipei s-a conformat rapid și a făcut o primă ofertă pentru un atacant din Superliga.

Dică are dreptate, vrem atacant și fundaș central. Nu știu pe cine, să mă anunțe ei”, a răspuns Gigi Becali la cererea lui Nicolae Dică.

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a dezvăluit că o ofertă a fost deja făcută pentru un atacant central. Acesta evoluează în campionatul intern, însă MM Stoica a refuzat să îi dezvăluie identitatea:

„E o responsabilitate în plus. Sunt variante pe care le-am studiat, dar nu ne încântă. O să încercăm. Gigi a făcut deja o ofertă pentru un atacant din campionatul nostru. Nu e corect să spun cine. Mai departe nu știu, mai e timp. Nu e corect să dau nume, pentru că jucătorul poate nu ştie”, a declarat Mihai Stoica.

În schimb, la capitolul fundașului central, oficialul FCSB a spus că este lipsit de soluții în acest moment.

„În momentul ăsta nu avem variantă de fundaş. Aş vrea să fie şi comunitar, să fie şi jucător cu cifre în ultimul sezon. Aş vrea să fie ca Tamm (n.r. – Joonas Tamm), un jucător care a jucat în ultimul sezon”, a mai adăugat Mihai Stoica, la Orange Sport.

FCSB are o grupă infernală în Conference League

Valeriu Argăseală, oficialul trimis de FCSB la tragerea la sorți a grupelor Conference League, nu a fost tocmai norocos. Formația roș-albastră a fost extrasă într-o grupă de foc, din care mai fac parte West Ham, Anderlecht și Silkeborg.

Cu toate acestea, Mihai Stoica se declară încântat de adversarele pe care sorții le-au stabilit pentru FCSB:

„Eu am vrut West Ham și Anderlecht, mi-e dor de meciurile de genul ăsta. Vreau să-i văd și eu pe băieții ăștia dacă rezistă unei presiuni, de exemplu la West Ham va fi stadionul plin. Vreau să-i văd pe copiii ăștia cum joacă împotriva unor titani, nu îmi doream să jucăm cu Vaduz.

Cu Anderlecht nu am jucat niciodată, în Belgia jucasem doar cu Standard Liege. Eu sunt convins că umpleam stadionul cu orice adversar. Eu așa am vrut de când am văzut prima urnă, am spus că vreau West Ham.

N-aș vrea să bage nici rezervele, îi vreau pe ăia buni. Primul meci aș vrea să fie cu West Ham acasă. Vreau să văd un stadion arhiplin. Eu cred că ne luptăm cu Anderlecht pentru locul doi, chiar dacă și Silkeborg e pe primul loc în Danemarca”, a declarat Mihai Stoica.

Când se joacă meciurile din grupele Conference League

  • Runda 1: 8 septembrie
  • Runda 2: 15 septembrie
  • Runda 3: 6 octombrie
  • Runda 4: 13 octombrie
  • Runda 5: 27 octombrie
  • Runda 6: 3 noiembrie

Programul disputării partidelor nu a fost stabilit, urmând să fie oferit publicității până sâmbătă, 27 august, în jurul orei 13:00.

SPECIAL. FCSB și CFR Cluj în Europa: totul despre adversari.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622