În ultimii trei ani, Gigi Becali a cumpărat de la Valeriu Iftime șapte jucători. Pentru aceștia, latifundiarul din Pipera a plătit o sumă impresionantă de bani. Mulți spun că patronul lui FC Botoșani s-ar fi îmbogățit de pe urma afacerilor încheiate cu finanțatorul celor de la FCSB. Câți bani a obținut Valeriu Iftime din afacerile cu vărul lui Ioan Becali?
Valeriu Iftime s-a umplut de bani din afacerile cu Gigi Becali. Din august 2017, Gigi Becali a cumpărat de la Valeriu Iftime șapte jucători și a plătit foarte mulți bani.
FC Botoșani – FCSB se joacă acum, în etapa 25 din Liga 1, sezonul 2020 – 2021. Echipa lui Toni Petrea nu are voie să facă niciun pas greșit. În caz contrar, ar putea să piardă primul loc. Indiferent de rezultat, cei doi patroni din fotbal vor continua să facă la fel de des afaceri.
Cu puțin timp înainte de începerea duelului de la Botoșani au apărut însă anumite discuții. Valeriu Iftime susține că la finalul partidei vor fi persoane care vor spune că a fost un meci aranjat.

În urma afacerilor încheiate cu patronul roș-albaștrilor, Valeriu Iftimie a obținut mai bine de un milion și jumătate de euro. Atât a plătit Gigi Becali pentru cei șapte jucători pe care i-a achiziționat de la FC Botoșani!
Gruparea antrenată de Marius Croitoru se află în acest moment pe locul cinci, la patru puncte distanță de cea mai apropiată formație care tânjește la o poziție de play-off.
Așa se va spune, că le dăm puncte în play-off. Dar o vor spune cei fără minte. Eu sper să demonstrăm în timp că suntem o echipă foarte serioasă, să facem un meci bun duminică. Apoi se pot lua și puncte în play-off, pentru că nu vreau să ajung acolo să mă aflu în treabă.”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit celor de la Fanatik.
Cel mai recent transfer pe care l-a făcut FCSB de la FC Botoșani este Denis Haruț. Până ca fundașul să îmbrace tricoul echipei bucureștene, Gigi Becali a încercat să mai aducă și alți fotbaliști de la echipa lui Marius Croitoru. Printre cei vizați s-au numărat atât Marko Dugandzic, cât și Andrei Chindriș.
FC Botoșani și FCSB s-au întâlnit pentru a 19-a oară duminică, 28 februarie.