FCSB a remizat cu Craiova, scor 0-0, iar Gigi Becali a avut mai multe reacții cu privire la cele întâmplate în Bănie.
Finanțatorul campioanei României speră și ca Rapidul lui Marius Șumudică să încurce pe CFR, pentru ca formația roș-albastră să scape de o contracandidată la titlu.
”Bă, dacă nu o baţi pe CFR, să se ducă acasă, mă. Să se lase de fotbal. Joci acasă, pe Arena Naţională, pe un stadion plin, joci titlul. Dacă baţi CFR-ul, atunci eşti campion. Ce vrei mai mult de atât, nu? Dă război şi câştigă meciul, că eşti o echipă mai valoroasă.
Dacă mergem ca la Craiova aseară. Chiricheş face firfirici. Spuneam de el că e cel mai bun, dar aţi văzut când a intrat Şut că i-am călărit? Ai nevoie de dirijor.
Da, ţin cu Şumudică, cu toată tăria. Cea mai mare încredere o am în Dobre, să facă ăla o viteză, o vijelie pe lângă Camora. Rapid nu are ce pierde, ce să mai?! Doar nu se gândesc la titlu, nu are presiune, joacă relaxată şi poate pune probleme oricui. Sunt imprevizibili.
Ei, ca să ajungă în cupele europene, se bat cu U Cluj şi nu e greu să te baţi cu U Cluj. Vă spuneam cu Iehova că se va face ţăndări şi praf, că se va strivi? De Paşte să avem cinci, şase puncte faţă de ceilalţi”, a declarat Gigi Becali, la Palat.
Pentru duelul cu CFR Cluj din etapa viitoare, Gigi Becali pregătește o surpriză uriașă în atacul FCSB-ului: David Miculescu,
”(n.r. cu CFR intră Gele în atac?) Nu! David Miculescu, atacant! Nu ai ce să faci acum. Gele mi se pare cam lent, e prea. Hai, mă, ce clauză? Cine e Bîrligea?
Dacă era Maradona, îl băgam. Garantezi că se câştigă meciul? Cu Bîrligea zic că pierdem şi cu David Miculescu îl câştigăm. Să-mi dea ei 100.000 să-l bag”, a completat patronul roș-albaștrilor.