Granzii Europei, cu ochii pe Moruțan și Cicâldău de la Galatasaray! Ce scouteri vor fi prezenți la Istanbul pentru duelul cu Lokomotiv Moscova

Olteanu Ștefan 04.11.2021, 15:48

Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Alexandru Cicâldău (24 de ani) vor avea ocazia să împresioneze granzii Europei la partida din această seară. Galatasaray o întâlnește pe Lokomotiv Moscova în grupele Europa League, iar în tribunele arenei din Istanbul și-au anunțat prezența și mai mulți scouteri importanți.

„Vor fi prezentate vedele Cim Bom!”. Granzii Europei, cu ochii pe Moruțan și Cicâldău

Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău vor avea o motivație în plus la partida din această seară, deoarece granzii Europei vor veni la stadion pentru a-i urmări.
„Vor fi prezentate vedetele lui Galatasaray”, titrează turcii de la Fotomac.
În continuare, aceștia anunță că la partida Galatasaray – Lokomotiv Moscova, din grupele Europa League, vor fi prezenți mai mulți scouteri importanți.
Oficiali ai cluburilor importante din Franța, Anglia, Spania și Italia vor asista la partida de la Istanbul.
Conform sursei citate, jucătorii care vor fi urmăriți cu mare atenție sunt: Kerem Akturkoglu (23 de ani), Alexandru Cicâldău (24 de ani), Olimpiu Moruțan (22 de ani) și Berkan Kutlu (23 de ani).

S-a aflat că două cluburi din Franța și câte un club din Italia, Spania și Anglia au solicitat fiecare acreditare clubului Galatasaray”, scriu jurnaliștii de la Fotomac.

Partida Galatasaray – Lokomotiv Moscova se va disputa în această seară, de la ora 19:45. Atât Olimpiu Moruțan, cât și Alexandru Cicâldău sunt anunțați titluari în „unsprezecele” lui Fatih Terim, potrivit dezvăluirilor făcute de turci în această dimineață.

„A intrat în radarul cluburilor europene!”. Olimpiu Moruțan, pe picior de plecare de la Galatasaray

După doar un sezon petrecut în Turcia, Olimpiu Moruțan ar putea să plece de la Galatasaray. Turcii sunt extrem de încântați de prestațiile mijlocașului transferat de la FCSB și sunt convinși că în vara viitoare va sosi o ofertă pe măsură.
De altfel, jurnaliștii de la A Haber au titrat recent un material, care îl are în prim-plan pe mijlocașul român, cu: „Moruțan a atras giganții”, făcând referire la mai multe cluburi importante din Europa.
Articolul respectiv pornește de la ultima reușită a mijlocașului de 22 de ani. Moruțan a deschis scorul în partida Galatasaray – Gaziantep din runda a 11-a, reușind al treilea său gol în tricoul formației Cim Bom.
De menționat este faptul că de fiecare dată când Moruțan a înscris, Galatasaray a câștigat meciul.
Fatih Terim este lăudat pentru modul în care a gestionat fereastra de transferuri din vară:

În timp ce rivalii săi la campionat au adus vedete mondiale la echipă, Galatasaray a investit în fotbaliști mai tineri în această vară. Și deja a început să culeagă roadele. S-a aflat că Moruțan, în special, a intrat în radarul cluburilor europene.
Cei de la Galatasaray sunt siguri că, dacă fotbalistul român va menține această linie, o ofertă de transfer foarte bună va veni la club la finalul acestui sezon”, scriu turcii de la A Haber.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622