Leo Grozavu a fost un car de nervi, după eşecul suferit pe teren propriu, în disputa cu Hermannstadt, scor 1-3. Tehnicianul de la Poli Iaşi s-a plâns de lotul pe care îl are la dispoziţie, dar a taxat, de asemenea, şi maniera de arbitraj.
La doar câteva minute după finalul partidei din Copou, Leo Grozavu şi-a stăpânit cu greu nervii la flahs-interviu. Antrenorul principal al formaţiei moldovene critică erorile individuale ale elevilor săi şi le cere şefilor ieşeni să se mişte rapid pe piaţa transferurilor.
Am avut multe intervenţii fără gândire. Am luat uşor cartonaş roşu. Mai degrabă, la Itu a fost un atac mai dur. Cred că în faza premergătoare golului al treilea primit, am avut un fault la mijlocul terenelui. S-a văzut că Hermannstadt e mult mai experimentată decât noi şi au ştiut să gestioneze momentele importante”, a declarat Grozavu, la Digi Sport.
Antrenorul în vârstă de 55 de ani subliniază că ieşenii nu au experienţă la nivel de prima ligă, iar trupa lui Măldărăşanu a ştiu să profite de orice oportunitate i s-a ivit. Grozavu îşi ceartă jucătorii pentru neatenţia de care au dat dovadă pe teren în momentele importante ale jocului şi îşi exprimă temerea că va fi greu, cu actualul lot, să evite retrogradarea.
A fost vorba şi de lipsă de experienţă, au apărut erori de pasă, de preluare a mingii. Va trebui să strângem rapid rândurile şi să facem o analiză rapidă. Sunt mulţi jucători care, ca nivel mental, nu se pot autodepăşi. Aşteptăm în fiecare ti transferuri, important e să se întâmple. E mare grabă acum ân România să înceapă campionatul la 40 de grade. Ştim ce este de făcut, dar, din păcate, suntem legaţi de mâini şi de picioare. Dacă ai jucători, poţi să şi antrenezi. Putem să antrenăm, dar, dacă nu ştim să pasăm, e mai greu în prima ligă”, a mai afirmat Leo Grozavu.
Tehnicianul formaţiei din Copou nu îşi face mari speranţe pentru etapa viitoare, atunci când Poli va evolua în deplasare, la Ovidiu, contra campioanei en-titre, Farul Constanţa. Grozavu speră că noi fotbalişti vor sosi la Iaşi, în zilele viitoare, iar Poli se va prezenta onorabil în disputa cu formaţia lui Gică Hagi.
Avem timp o săptămâni, vom vedea ce mai putem să reparăm. Degeaba facem schimbări, fiiindcă tot timpul apar greşeli individuale. E destul de greu de lucrat. Muncim în zadar. E mai greu. Vom face tot ce putem. Dacă construieşti, iar noaptea dărâmi, e degeaba, a sunat concluzia amară a lui Grozavu.