Guvernul îi umple contul lui David Popovici. Ce sume de bani vor intra în posesia medaliaților la marile competiții mondiale

Radu Bordei 02.09.2022, 08:50
Guvernul îi umple contul lui David Popovici. Ce sume de bani vor intra în posesia medaliaților la marile competiții mondiale

David Popovici dar și ceilalți campioni vor avea motive de bucurie. Guvernul României a decis mărirea premiilor acordate sportivilor care obțin performanțe deosebite, mai ales în sporturile olimpice. Campionii vor primi sume importante, conform guvernanților.

David Popovici va câștiga o avere de acum încolo. Și antrenorii vor beneficia de aceste premii

Această vară a anunțat o revigorare a sportului românesc. Nu vorbim doar de „fenomenul” de la înot, ori de Simona Halep, dar și de campioanele de canotaj ori de junioarele de la gimnastică. Pentru a sprijini această creștere, Guvernul a decis în cadrul unei ședințe majorarea cu 50 la sută a premiilor acordate sportivilor români medaliați la campionatele internaționale.

Astfel, un medaliat cu aur la Jocurile Olimpice va primi 105.000 euro, unul cu medalie de argint – 84.000 de euro, iar un sportiv care se va clasa pe locul 3 – 63.000 de euro.

De asemenea, o medalie de aur la campionatele mondiale de seniori este recompensată cu 84.000 de euro, una de argint cu 55.000 de euro, iar un bronz cu 45.000 de euro.

Pentru campionatele europene de seniori premiile sunt următoarele: pentru locul 1 – 55.500 de euro, pentru locul 2 – 33.000 de euro şi pentru locul 3 – 22.500 de euro.

Premierul Nicolae Ciucă i-a felicitat pe David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu

David Popovici continuă momentele de grație din acest an. După medaliile de la Campionatele Mondiale de la Budapesta, victoriile de la Europenele de la Otopeni, recordurile de la Europene de seniori de la Roma, urmează zilele de „distracție” de la Lima.

David Popovici a fost decisiv în finala probei de ștafetă, unde a plecat primul și a stabilit un record al Mondialelor pentru cei 100 de metri, 47.07! Eforturile „rechinului” au fost încununate de Alexandru Constantinescu, Ștefan Cozma și Patrick Dinu, care au menținut ritmul și au adus aurul României, cu timpul 3:18.84.

„Felicitări, David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, pentru rezultatele extraordinare obţinute la Campionatul Mondial de înot pentru juniori! Succesul istoric al echipei noastre de nataţie este pus în valoare şi de noile recorduri stabilite de David Popovici la probele de 100 de metri şi 200 de metri.

Munca, perseverenţa, talentul şi dedicarea voastră continuă drumul de aur al nataţiei româneşti! Vă suntem recunoscători pentru că ne-aţi umplut din nou inimile de mândrie! Mult succes în continuare!”, a scris şeful Executivului într-o postare pe Facebook.

„Este o experiență grozavă, suntem o echipă. Încă nu am ajuns pe cea mai mare scenă, dar colaborăm bine și avem această echipă ‘sudată’ în acest sezon. Ne înțelegem și facem o treabă bună”, David Popovici, după ce i-a adus României aurul la ștafeta 4×100 m liber.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622