Hagi are misiune imposibilă cu FCSB. A anunțat că a rămas fără 3 jucători importanți

Gabriel-Alexandru Ioniță / 13.03.2022, 18:35
Hagi are misiune imposibilă cu FCSB. A anunțat că a rămas fără 3 jucători importanți

Gică Hagi nu va putea alinia cel mai bun „11” în meciul cu FCSB din prima etapă a play-off-ului. „Regele” a dezvăluit la conferința de presă premergătoare partidei că nu se va putea baza pe Gabriel Iancu, Michael Omoh și Dragoș Nedelcu, din motive diferite.

Gică Hagi nu se va putea baza pe trei fotbaliști importanți la meciul cu FCSB

Iancu a suferit la antrenamentul de duminică o recidivă a accidentării cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Michael Omoh este suspendat după ce a fost avertizat în meciul cu Universitatea Craiova din ultima etapă a sezonului regulat. Iar Dragoș Nedelcu, jucător împrumutat de la FCSB, are în contract o clauză conform căreia nu are drept de joc împotriva echipei de care aparține.

Chiar și în aceste condiții, Gică Hagi speră că echipa sa poate face din nou un meci bun în fața celor de la FCSB. Recent, constănțenii s-au impus pe Arena Națională cu scorul de 2-0, grație golurilor marcate de Jefte Betancor și Virgil Ghiță.

Iancu a revenit după accidentare, la antrenamentul de azi s-a accidentat iar. Cred că e o întindere destul de serioasă, din ce mi-au zis la prima constatare. Nedelcu nu poate să joace. Nici Omoh, care a luat cartonaş galben la prima atingere la Craiova. Suntem ceilalți, sper să reuşim un meci bun, să ne impunem principiile: presiunea şi posesia.

Trebuie să ne impunem şi să avem capacitatea de a încerca să fim mai buni decât ei. Un meci greu din toate punctele de vedere, dar toţi suntem motivaţi şi sperăm să o facem mai bine decât ei. Sperăm să ne autodepăşim şi să facem un meci foarte bun”, a spus Gică Hagi la conferința de presă.

Va continua pedeapsa lui Andrei Vlad și la meciul cu Farul?

De partea cealaltă, Toni Petrea nu se confruntă cu probleme de lot înaintea meciului cu Farul. Singurul semn de întrebare ar fi în privința lui Andrei Vlad.

Tânărul portar al roș-albaștrilor a fost trecut pe „linie moartă” de Gigi Becali după ce a greșit decisiv la singurul gol al meciului de la Pitești, contra lui FC Argeș, din penultima etapă a sezonului regulat.

La următorul meci, contra celor de la FC Voluntari, internaționalul român de tineret nu a fost nici măcar inclus în lot, iar în locul său a apărat Ștefan Târnovanu. Întrebat dacă același lucru se va întâmpla și la partida cu Farul, Petrea a răspuns că nu a luat încă o decizie în acest sens.

Nu se întâmplă nimic, Vlad e în cadrul lotului, se antrenează. Vom vedea dacă va fi în lot sau va apăra. Ne mai gândim. Încă nu am decis, mai avem un antrenament azi, nu știm ce se întâmplă. E un antrenament, se poate întâmpla orice, Doamne ferește!

Am discutat cu el. Încerc tot timpul să le ridic moralul, indiferent ce se întâmplă cu ei, ce evoluții au unii dintre ei, vreau să văd care sunt lucrurile bune și mai puțin bune, dar nu neapărat pentru a le reproșa, ci pentru a elimina aceste greșeli”, a spus Toni Petrea, de asemenea în cadrul unei conferințe de presă.

Cum vrea Toni Petrea să rezolve scandalul cu galeria echipei. Invocă răceala pentru cei doi jucători criticați de Mustață