Înaintea meciului contra celor de la Sepsi, Gheorghe Hagi are doar cuvinte de laudă pentru Bernd Storck, antrenorul covăsnenilor. Managerul Farului știe că va avea un duel extrem de complicat, mai cu seamă că mereu a avut meciuri grele atât la Sfântu Gheorghe, cât şi la Ovidiu.
După meciul pierdut acasă, contra lui Dinamo, scor 0-2, Hagi vrea să recupereze punctele pierdute dar știe că nu va fi ușor.
„Mai sunt cinci meciuri importante până la finele sezonului regular, e nevoie de rezultate și puncte pentru îndeplinirea obiectivului. Sepsi este un adversar greu, cu care am avut mereu meciuri dificile, atât acasă, cât și în deplasare.
Sperăm să venim de acolo cu un rezultat foarte bun. Încercăm să facem un meci mare, foarte bun, exact și inteligent. Sepsi stă foarte bine ofensiv, dar e și o echipă agresivă defensiv. Încercăm să găsim cea mai bună tactică pentru a obține un rezultat pozitiv.
Eșecul a trecut. Ne-a trecut, ne doare. Se poate întâmpla, dar ne gândim la meciul care e în față. Disciplinați, stau bine în teren, disponibili la efort, știu fotbal. Cu siguranță va fi un meci greu.”, a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă premergătoare meciului.
Germanul Bernd Storck a fost lăudat intens de Hagi. „Regele” spune că se vede o îmbunătățire în jocul lui Sepsi de la venirea neamțului.
„Din punctul meu de vedere a adus ceva pentru că imediat au înregistrat rezultate bune și echipa a arătat mult mai puternică. Ultimele meciuri au pierdut, dar vom vedea. Suntem două echipe cărora le place fotbalul. Sperăm să iasă un meci bun”, a mai declarat Gheorghe Hagi.
Campioana en-titre a României o înfruntă pe Sepsi la Sf. Gheorghe luni, 19 februarie, de la ora 17:30, în etapa a 26-a din SuperLiga. „Marinarii” nu se pot baza pe Tudor Băluță, Narek Grigoyan, Nicolas Popescu și Luca Andronache. Niciunul nu a prins lotul de meci.
Jucătorii sunt optimiști și au trecut peste înfrângerea cu Dinamo.
„Va fi o partidă dificilă, contra unui adversar care joacă un fotbal bun. Sepsi este o formație agresivă. Am avut mereu meciuri strânse cu ei. Sper să reușim să câștigăm însă cele trei puncte.
Cred că am reușit să trecem peste eșecul cu Dinamo, sper că a fost un accident și că am învățat din această înfrângere. Trebuie să avem încredere mare și să ne revanșăm în această etapă”, a spus portarul Farului, Alexandru Buzbuchi.