Petrolul a obținut un punct in-extremis, scor 2-2, pe teren propriu cu FCSB în etapa cu numărul 14 din Superliga.
Formația gazdă l-a pierdut după doar o jumătate de oră pe Sergiu Hanca, cel care a părăsit terenul în lacrimi, iar la flash-interviul de la finalul partidei a venit în cârje.
În minutul 25 al partidei de pe stadionul Ilie Oană, fundașul celor de la FCSB, Joyskim Dawa, a avut o intrare dură asupra lui Sergiu Hanca, una în urma căruia fotbalistul gazdelor a fost nevoit să părăsească gazonul. Hanca s-a prezentat la finalul meciului la flash-interviu, acolo unde frustrarea și-a canalizat-o mai mult către arbitrul Radu Petrescu.
”Nu mă simt bine, mă simt rău. Sper să nu fie ceva grav. E prea umflat și am dureri prea mari ca să știu ce am. (n.r. A fost de roșu?) Acum nu sunt specialist. Dar cred că nu trebuie să ne rupem picioarele ca arbitru să dea roșu. La ce durere am simțit, joc de atât timp fotbal și n-am simțit în viața mea așa durere. Nu am văzut reluările, nici nu am apucat că m-a durut prea tare. Doar că un simplu fapt că l-au schimbat după 5 minute, arată că era de roșu. Sper din toată inima să nu fie ceva grav, nu mă simt nici bine. O să văd peste 2-3 zile, când se dezumflă.”, a spus Sergiu Hanca, la finalul partidei Petrolul – FCSB, 2-2.
Legat de acest duel, fundașul consideră că este un punct meritat, în ciuda faptului că liderul din Superliga a condus cu 2-0.
Cred că am meritat acest punct. Am luat două goluri cum le-am luat, dar echipa a arătat spirit în această seară. Nu ne-am dat bătuți, chiar dacă la 0-2, lumea era resemnată. Cunosc acest grup, cred că am arătat până acum că formă un grup bun. Simteam din teren ca n avem cum sa pierde. Drept dovada, chiar dacă am plecat de la 0-1, putem face lucruri mari.”, a mai adăugat fotbalistul Petrolului.