Există, spunea Marin Preda, mai multe adevăruri despre aceeași întâmplare. Este vorba, mai întâi, despre adevărul pe care îl știi tu. Apoi, avem adevărul știut de restul lumii. Adevărul care se spune despre respectiva poveste reprezintă și el o variantă. Și, bineînțeles, adevărul adevărat. Despre acesta din urmă, alt mare dispărut, istoricul Neagu Djuvara, spunea că doar Dumnezeu îl știe!
Luni seară, o astfel de întâmplare, supusă discuției, s-a consemnat, în ultima etapă a sezonului regulat, când FC Argeș a învins la Botoșani și a reușit să se califice în play-off. Fără a fi niciun moment între primele șase, pe parcursul celor 29 de etape precedente! A urcat atunci când și-a jucat ultima șansă, cu precizarea obligatorie, că finalul întreg al sezonului a stat sub semnul periculos al șanselor capitale.
Era obligatoriu să câștige la Farul, a câștigat. Era obligatoriu să învingă FCSB și a învins. Și era absolut necesar să întoarcă de la 0-1 în minutul 70 la Botoșani și a întors, s-a terminat 2-1 pentru băieții lui Prepeliță. End of story, deși povestea, dintr-un punct de vedere, cel mai important, abia acum începe! (Istoria plecase la drum cu ceva vreme în urmă, nu foarte de mult.)
Prepeliță, punctul plecării, așadar. Adevărul lui cred că trebuie ascultat, înțeles, crezut, dincolo de adevărurile definite ceva mai sus. Și iată de ce.
A venit acum un an și jumătate, chiar mai puțin de atât, la o echipă aproape retrogradată. O mână de puncte, o mână de jucători, plus Mihai Ianovschi. Ceva pe minus, ceva pe plus. A salvat echipa, ba, mai mult decât salvarea, a adus în Trivale speranța. A fost chiar foarte aproape de a prinde meciurile de baraj pentru participarea în Conference League, sezonul trecut, dar încet-încet lumea s-a învățat cu binele, s-a obișnuit cu o echipă vie și a început să creadă că e prea puțin ceea ce, totuși, era mult.
Contestări, critici, atacuri din tribune. Plecarea lui Mihai Ianovschi. Apariția variantei Ilie Poenaru. Discuții. Însă dincolo de toate aceste fapte de viață, acest tânăr antrenor a continuat să facă două lucruri: să creadă în el și în băieții lui. A, și să muncească, desigur, atât de intens încât după calificarea în play-off a declarat că îi iubește pe cei care l-au criticat.
Mai țineți minte? “Harry Potter de Pitești/ Fotbalul, cât îl mai păcălești?”. Așa s-au gândit fanii lui FC Argeș că stau lucrurile, așa au făcut bannerul.
Atât s-a putut din partea lor, atât au înțeles, aceasta era adevărul de care ei erau convinși. Altfel, de ce l-ar fi compus în maniera asta?
Noaptea trecută, pe Facebook, aceiași sau, cine știe, poate că alții, nu ei, anunțau o întâlnire în piața Primăriei pentru a sărbători, în noapte, târziu, calificarea. Nu e frumos? E România, frumos sau urât, bine sau rău, așa a fost mereu aici. Nu suntem noi în Balcani, unde totul e luat “à la lejere?” Da, numai că Andrei Prepeliță, 36 de ani, a crezut altceva. Că poate, că știe, că totul trebuie luat în serios și tratat ca atare. Un demers riscant, mai ales când la Botoșani e deja minutul 70 și gazdele au 1-0.
A reușit, și povestea ar trebui să se încheie aici, a dovedit ce era de dovedit. Numai că eu simt că abia începe să se rostogolească adevărul: avem în el un mare antrenor!
Pentru că doar un om cu siguranța faptelor lui ar putea continua la cel mai înalt nivel. Plus că are un destin care i-a întins mâna când îi era mai greu: Latovlevici a dat șutul care a generat golul victoriei, iar Cristi Tănase pasa! Said, cel care a marcat, fusese inspirația exclusivă și de ultim moment a antrenorului. Doi foști colegi la Steaua și un pariu personal. De fapt, nu, trei pariuri personale și aproape sentimentale!
Adevăruri. Ale altora s-au oprit la ochelarii care aduc cu cei ai personajului doamnei Joanne K. Rowling, al lui Andrei a dus la locul 4, peste echipele lui Ciobotariu și Hagi, cu șanse mari la podiumul Ligii 1 și la prezența în cupele europene, plus o calificare în semifinalele Cupei României, acolo unde FC Argeș nu a mai fost de foarte multă vreme.
A făcut minuni, da, dar aceasta ar fi singura legătură cu lumea fantastică imaginată și creată la Hogwarts. Le-a făcut muncind, n-a avut vreo baghetă magică, dragi copii din Trivale! Copii mai mari, mai mici sau foarte mici.
Altfel, desigur, ochelarii aceia, cu rame mari și un pic adolescentine, de laureat la Olimpiada de limba și literatura română, faza pe oraș, ascund un pic chipul unui antrenor de clasă. Faza pe țară!