MM Stoica a avut dreptate, iar Gigi Becali și-a luat țeapă de la un fotbalist pe care și-l dorea cu ardoare. A ales o altă destinație și urmează să-i intre în cont o sumă foarte frumoasă. Fanii FCSB l-au așteptat încă de la începutul verii.
Toată vara Gigi Becali a sta cu gândul la un anumit fotbalist pe care și-l dorea cu ardoare la FCSB. Constantin Budescu se pare că s-a despărțit de Damac, echipa pentru care a luptat cu toate puterile pentru a o scăpa de retrogradare. Vara aceasta mijlocașul de 32 de ani a fost chemat la FCSB în mai multe rânduri. În același timp, fostul antrenor de la CFR Cluj, Marius Șumudică, spera să-l aibă iar sub comandă.
Valeriu Răchită, fost fotbalist și prieten cu Budescu, a dezvăluit faptul că fotbalistul urmează să joace în Qatar. Mijlocașul ofensiv i-a dat țeapă lui Gigi Becali pentru un milion de euro pe an.
Ia un milion de euro pe an, pentru doi ani. I-am zis să stea acolo, să le ia banii arabilor, apoi să vină la Petrolul”, a declarat Răchită la Știrile ProTV.
În urmă cu puțin timp, MM Stoica a fost întrebat dacă Budescu urmează să vină la FCSB sub bagheta lui Edi Iordănescu. Oficialul vicecampioanei României știa deja de contractul lui Constantin Budescu.
Budescu tocmai a reziliat cu Damac și are un contract pe masă de la o echipă din Qatar. Nu putem veni la nivelul ofertei din Qatar. Probabil va merge acolo”.
Becali a transmis la acel moment că așteaptă un răspuns de la oficialii clubului din Ștefan cel Mare. Iar răspunsul se pare că a venit deja. Potrivit Telekom Sport, sunt șanse foarte mari ca Sorescu să devină noul jucător al celor de la FCSB, chiar înaintea meciului direct dintre cele două rivale bucureștene.
Dinamo a primit marți din partea FIFA vestea că i s-a ridicat interdicția la transferuri. Astfel, echipa antrenată de Dario Bonetti poate din nou să legitimeze noi jucători. Alb-roșii ar putea deci să renunțe la câțiva jucători în ideea că vor reuși să aducă alții în locul lor.
Și cu atât mai mult dacă vor putea obține și sume importante de bani în schimbul lor pentru a mai rezolva din problemele financiare generate de Pablo Cortacero și oamenii săi.
Au existat mai multe discuții pentru un transfer al lui Sorescu în această vară. Atât din România, cât și din străinătate. Legia Varșovia și Monca s-au interesat de internaționalul român în vârstă de 24 de ani. În cele din urmă însă discuțiile nu s-au materializat.