George Pușcaș, elevul lui Edi Iordănescu, traversează o perioadă extrem de dificilă. Internaționalul român nu a bifat măcar un minut în partida de pe „San Nicola”, pe care echipa lui a disputat-o vineri, în campionat, împotriva celor de la Cremonese.
Sportivul pare că este urmărit de ghinion. După ce gruparea sa a cedat în fața formației care evoluează în Serie B, românul și-a încercat norocul la Nuba.
George Puşcaş, românul despre care jurnaliștii italieni au scris că devine din ce în ce mai mult o enigmă, a fost surprins într-un club de noapte din Capitală, acolo unde a petrecut mai multe ore.
Fotbalistul care dezamăgeşte la echipa Bari a încercat să impresioneze o domnișoară, dar nu a avut prea mult succes. El a consumat, de asemenea, câteva pahare și s-a făcut remarcat pe ringul de dans. Ulterior, elevul lui Edi Iordănescu a petrecut mai multe minute prețioase în compania tinerei căreia i-a șoptit cuvinte la ureche. Din nefericire, el nu a reușit să o cucereasă pe controversata brunetă, cel puțin așa arată presa tabloidă.
În urmă cu aproximativ un an, jucătorul de națională s-a distrat în compania surprins Alexandrei Stan, iar oamenii au crezut că cei doi au avut o relație de dragoste, dar zvonurile nu s-au confirmat.
Celebra artistă a declarat că între ea și fostul favorit al lui Edi Iordănescu nu există nimic mai mult decât o simplă relație de amiciție.
Eu nu am fost niciodată cu fotbalul, nu am nicio treabă. Oamenii cu care petrec eu timp sunt din echipa mea. Pușcaș nu m-a căutat niciodată.
”Am ieșit o singură dată în vară cu el, cu mai mulți prieteni, într-o conjunctură ca amici. Eu sunt cu treaba mea, el cu a lui. Eu nu-s focusată pe așa ceva.”, a spus Alexandra Stan, într-un interviu acordat pentru sursa citată mai sus.
Pe lista cuceririlor făcute de George Pușcaș apare în schimb Fabiola Matiuță. Ei au ajuns să se despartă în cele din urmă, deși mulți credeau că vor ajunge la altar. Ruptura s-a produs în toamna anului 2020.