Ianis Hagi a dat de gol înțelegerea dintre Glasgow Rangers și Real Madrid!

Moldoveanu Camelia / 08.07.2021, 16:41

Glasgow Rangers și Real Madrid au ajuns la o înțelegere neașteptată. Ianis Hagi i-a dat de gol, însă cluburile au reacționat imediat. Ce surpriză au pregătit cele două echipe pentru fanii lor.

Iani Hagi dă tot din „casă”

O postare a lui Ianis Hagi a dezvăluit o înțelegere dintre Glasgow Rangers și Real Madrid. Internaționalul român le-a arătat fanilor săi contra cine o să lupte în meciurile amicale din pre-sezon.

Real Madid este marea surpriză, anunțându-se un meci cu adevărat de gală. Imediat după ce Ianis Hagi a dat tot din „casă”, echipa sa a anunțat oficial meciul și data acestui mare eveniment.

De 13 ori campioană a Europei, Real Madrid, condusă de Carlo Ancelotti, va vizita Ibrox duminică, pe 25 iulie, într-un ultim test pentru echipa lui Steven Gerrard înaintea startului sezonului. Competiția începe șase zile mai târziu, sâmbătă, pe 31 iulie” se anunţă în comunicatul lui Rangers.

Confirmarea a venit imediat și din partea celor de la Real Madid, printr-o postare pe contul oficial de Twitter.

Pasă de senzație la Rangers. A fost lăudat de Gary McAllister

În meciul amical pe care l-a disputat Rangers contra Patrick Thistle, Ianis Hagi a fost introdus pe teren în a doua repriză. Fiul lui Gică Hagi a adus imediat plus valoare echipei sale, oferind în minutul 83 o pasă de gol care a adus scorul final. Cedric Itten a fost marcatorul, iar elvețianul a mers direct la Ianis pentru a se bucura împreună de combinația perfectă pe care au făcut-o pe teren.

Mâna dreaptă a lui Steven Gerrard, Gary McAllister, a vorbit la superlativ despre intervenția românului. Pasa lui Ianis Hagi a fost lăudată în presa din străinătate, evoluția fotbalistului român atrăgând atenția mai multor cluburi din străinătate. Printre cluburile care stau cu ochii pe fiul „Regelui” se află și Sevilla.

Ianis Hagi a avut o lovitura excelenta de cap, mingea a ajuns la Cedric si a marcat”, McAllister la finalul meciului, potrivit rangers.co.uk.

Scoțienii și-au pierdut mințile: „E genial!”

Scoțienii au avut fel de fel de reacții după ce ”prințul” Ianis a dat pasa decisivă la singurul gol din amicalul Partick Thistle – Rangers, scor 0-1. Assist-ul i-a impresionat pe scoțieni.

Ianis Hagi i-a trimis o pasă genială lui Itten.”, a evidențiat site-ul oficial al lui Rangers.

Deși joacă la nivel înalt, tânărul spune că încă nu realizează performanțele obținute și că, probabil, cel mai bine va înțelege după ce va renunța la fotbal.

Am încercat să realizez cât de important a fost acest moment pentru club, dar probabil îmi voi da seama abia când mă voi lăsa de fotbal și voi sta pe o canapea gândindu-mă la cariera mea. Cred că adevărata bucurie va veni peste 10, 15. sau 20 de ani. Abia atunci voi simți ce mult a însemnat acest sezon. Oricum, la acel meci a fost un sentiment incredibil, am devenit practic campioni.”, a declarat Ianis Hagi la finalul ultimului meci din campionat.