Ianis Hagi își pregătește plecarea de la Rangers. Accidentat, mijlocașul român nu va mai evolua în acest sezon, iar în vară își va încheiat contractul cu clubul scoțian.
Ianis Hagi are parte de un final dificil de sezon. Fotbalistul român s-a accidentat după doar 17 minute jucate în derby-ul cu Celtic, iar jurnaliștii scoțieni anunță că sezonul s-a încheiat pentru mijlocaș, care nu va mai evolua în cele trei meciuri rămase pentru Rangers.
În plus, presa din Scoția notează că Ianis Hagi nu își va mai prelungi contractul cu Rangers și că va schimba campionatul din vară. Conform jurnaliștilor scoțieni, mijlocașul român va semna cu o echipă din Turcia, unde este dorit de două dintre cele mai importante echipe din campionat, Galatasaray și Fenerbahce.
Ediţia cu numărul 446 a duelului dintre Rangers şi Celtic nu a mai avut efecte asupra clasamentului, după ce Celtic a devenit deja campioană.
Managerul lui Rangers, Barry Ferguson, a început meciul cu Ianis Hagi pe banca rezervelor. Gazdele au avut un gol anulat, în minutul 26, dar Cyriel Dessers a deschis scorul în finalul primei părţi, minutul 44, din pasa lui Diomande.
Adam Idah a egalat pentru Celtic, în minutul 57, cu un gol validat de VAR după două minute de aşteptare. Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 66, însă s-a accidentat şi a fost înlocuit în minutul 83.
Meciul s-a terminat la egalitate, 1-1, iar în clasament situaţia este clară: Celtic are 85 de puncte şi este deja campioană în timp ce Rangers are 68 de puncte şi ocupă poziţia secundă. Pe locul al treilea se află Hibernian Edinburgh, cu 56 de puncte.