Ianis Hagi pleacă de la Rangers pentru o sumă uriașă. Ce stă la baza deciziei luate de scoțieni

Olteanu Ștefan 22.10.2021, 19:55

Un fost internațional englez anunță că Ianis Hagi pleacă de la Rangers pentru o sumă uriașă. Este vorba despre Danny Mills, fost fundaș dreapta cu 19 apariții în naționala Angliei și cu peste 200 de meciuri în Premier League. Miils a comentat în presa internațională informația potrivit căreia, AS Roma este gata să o facă o ofertă pentru Ianis Hagi. Nu mai puțin de 20 de milioane de euro ar oferi clubul din Serie A, iar Mills e convins că dacă Rangers are acești bani pe masă, transferul e ca și făcut.

Danny Mills e convins. Ianis Hagi pleacă de la Rangers pentru o sumă uriașă: „Dacă li se oferă acea sumă, o vor accepta!”

În ultimele săptămâni s-a vorbit tot mai intens despre transferul lui Ianis Hagi la AS Roma, care s-ar putea face pentru o sumă uriașă, iar Danny Mills e convins că internaționalul român pleacă cu primul avion de la Rangers dacă propunerea este una reală.
De 20 de milioane de euro s-a scris în presa internațională că ar fi vorba. Ianis Hagi ar aduce o sumă importantă în conturile scoțienilor și ar deveni și cel mai scump fotbalist român tranzacționat vreodată.
În doar un an și câteva luni, Rangers ar face un profit uriaș. În iulie 2020, formația de pe Ibrox a plătit 3.5 milioane de euro în schimbul lui Ianis Hagi.
În acest context, Danny Mills crede că, dacă oferta de 20 de milioane de euro este reală, transferul lui Ianis la AS Roma este ca și făcut:

Dacă li se oferă acea sumă de bani, o vor accepta. 17 milioane de lire sterline (n.r. – aproximativ 20 de milioane de euro) pentru un jucător de asemenea calibru este o sumă wow. Bați palma!”, a fost concluzia fostului internațional englez, potrivit Football Insider.

Isterie în Turcia după mesajul lui Hagi. Cuvintele adresate lui Cicâldău au provocat un iureș nemaiîntâlnit la Galatasaray.

Ianis Hagi, gest superb făcut pentru un fan la meciul Rangers – Brondby

Ianis Hagi are o slăbiciune atunci când vine vorba despre tinerii admiratori ai fotbalului. Mijlocașul a făcut un pas important spre calificarea în „16-imile” de finală din Europa League. Rangers a învins-o pe Brondby, joi seară, scor 2-0 în Scoția.
La finalul partidei, internaționalul român i-a oferit un cadou de neuitat unui copil din tribune.
Gestul l-a bucurat enorm pe tânărul fan al echipei lui Steven Gerrard. Copilul a vrut să imortalizeze momentul și s-a fotografiat cu darul primit de la Ianis. El avea la gât un fular al lui Rangers, care se asortează perfect cu tricoul primit de la Hagi.
De asemenea, la interviul de după meci Ianis Hagi și-a explicat gestul:

Știu ce înseamnă asta pentru acel copil. Eram și eu exact la fel. Mă bucur de fiecare zi petrecută cu fanii aici, la Rangers. Și din acest motiv dau 100% în fiecare zi. Iubesc să fiu aici.”, a declarat fiul lui Gică Hagi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622