De la dorința arzătoare să-și vadă cât mai mulți fotbaliști jucând pentru România, Gigi Becali a trecut, conștient sau nu, la construcția propriei reprezentative. Va continua probabil să reacționeze public uneori, când cele mai vandabile nume de la FCSB lipsesc din listele finale ale selecționerilor României. Căci situația îl stingherește la afacere.
Dar momentan e mult prea mult prins în acest exercțiu al naționalei FCSB. După ce a fost sponsor, creditor, investitor, patron și antrenor, probabil pentru că s-a plictisit de acestea, acum e selecționer. Pe bune!
Ca la prima reprezentativă a României și a oricărei țări, jucătorul FCSB trebuie să dea totul de la primele antrenamente și să convingă în primele minute pe care le prinde în teren. Fotbaliștii nu au timp, cum nu e timp nici la lotul național. S-a instaurat la club politica forțată de conjuncturi obiective pe care o trăiește Iordănescu.
Gigi Becali a impus condiții de fier fără să știe că toți ar scăpa oricând de ele, dacă ar putea, la naționalele veritabile. De-aceea e mai ușor din punctul ăsta de vedere la club, oriunde în lumea asta. Pentru că ai timp de integrare, de trasee de joc, de faze fixe exersate mult mai des. Dar n-ar fi selecționer Gigi Becali dacă n-ar fi condițiile de națională, nu?
La lot ai doar 3-4 zile de pregătire cu fotbaliștii la o reunire și doar vreo 7-8 meciuri pe an. Deci, dacă nu convingi la primele impresii, nu mai ești convocat. Te întorci la clubul tău, de unde ai venit. În varianta naționalei FCSB, pleci. De cele mai multe ori, tot la clubul tău. De unde ai venit.
Gigi Becali face acest proiect inedit FCSB printr-o reprezentativă a campionatului intern. A început treptat, acum câteva sezoane, crescând marja de concentrare pe Liga 1 până la maximum în prezent. Exceptându-l pe Tamm, în lotul roș-albastru sunt doar produse ale Academiei și transferuri din competiția internă. Sau fotbaliști care i-au plăcut cândva în competiția internă.
Cumva, Gigi Becali a acceptat și el un fel de naturalizări de tip Camora. Ei sunt acum Dawa, Omrani, Compagno ori Radunovic. Tot pe baza testului intern, normal.
Asta e aria de selecție pentru proiectul Gigi Becali. Și-a impus-o. Selecționerii se plâng de ariile lor de selecție, condiționate de cetățenii. La FSCB, aria e redusă de principiile Becali.
Pentru dumnealui, poate chiar fără să-și dea seama, celelalte cluburi din competiție sunt ceea ce sunt și pentru Iordănescu. Numai că, în ambele scenarii, de multe ori un “zmeu” la Mioveni sau Chindia nu e la fel și după convocare. Sau după “convocarea-transfer”.
Dintr-un singur unghi, imposibil!, perspectiva asta n-ar fi tocmai dăunătoare pentru fotbalul românesc. Într-o teorie iluzorie, dacă la FCSB ar ajunge “spuma” din Superliga și ar și performa, atunci ar avea și Iordănescu un nucleu la naționala lui, cu jucători FCSB care se cunosc deja bine, un “cheag” eficient.
De ce e imposibil? Întâi de toate, pentru că e greu să performeze FCSB cu regimul de trialuri permanente. Ar fi caz unic poate pe Planetă. Iar aici e o listă lungă de motive firești pentru care ideea FCSB e împotriva oricăror reguli ale fotbalului de top.
Apoi, chiar și când lucrurile încep să pâlpâie pozitiv în joc, Gigi Becali se transformă într-un selecționer U21! Cum? Pierde tot ce are mai bun pentru bani cât se poate de buni. Ca un antrenor de tineret care își vede valorile preluate de naționala de seniori fără să aibă mare lucru de obiectat. Gigi Becali, și de data asta, se pune în acest context exclusiv potrivit voinței sale.
Până una alta, naționala lui Iordănescu e unde e în Liga Națiunilor, după un iunie de coșmar. “Naționala” lui Gigi Becali e unde e în Superliga, adică super jos, după câteva luni groaznice pe tabele.
România se agață de visul preliminariilor EURO 2024. Pentru că UEFA și FIFA oferă vise în mod regulat. Așa e formatul. FCSB s-a agățat puțin de Conference League. Acum se pare că nu mai contează așa mult zona asta…
Unde sunt marile diferențe? Gigi Becali s-a angajat pe sine, pe banii lui. Când se va plictisi și de jocul selecționerului, poate va încerca în alte arii ale fotbalului. Voința lui e plăcerea lui.
La tricolori, în schimb, avem deja niște certitudini apăsătoare. Nu ne putem transfera soluții. Nu putem cumpăra internaționali.
Și, culmea, trebuie să ne rugăm ca inclusiv “naționala” FCSB să meargă bine ca să putem spera la jucători care să califice România la un turneu final. Ce paradox amuzant, nu?