Idolul Romei, anchetat pentru spălare de bani. Celebrul Francesco Totti are probleme mari cu legea

Robert Zanfir 05.01.2023, 17:25
Idolul Romei, anchetat pentru spălare de bani. Celebrul Francesco Totti are probleme mari cu legea

Francesco Totti (46 de ani) este anchetat de justiția italiană pentru presupuse afaceri ilegale cu case de pariuri și cazinouri. Fostul mare atacant al Romei este suspectat de spălare de bani.

Microbiștii italieni pot considera că trăiesc un fel de apus al idolilor. După dispariția lui Sinișa Mihajlovic și problemele grave de sănătate acuzate de marele Gianluca Vialli, iată că a venit și rândul legendarului Francesco Totti. Din fericire, fostul mare jucător al Romei nu are probleme de sănătate. Este însă urmărit de brațul lung al legii, după presupuse afaceri ilicite cu case de pariuri și cazinouri.

Francesco Totti are probleme cu legea. Este anchetat pentru spălare de bani

Presa din Italia notează că oamenii legii anchetează tranzacțiile efectuate de fostul internațional al Squadrei Azzurra în ultimii ani. Potrivit celor de la RMC Sport, Totti ar fi participat în vara lui 2020 la mai multe tranzacții cu case de pariuri și cazinouri. Londra, Monte Carlo sau Las Vegas ar fi fost destinația banilor tranzacționați de cel numit cândva „Il Capitano”.

O altă tranzacție suspectă a avut loc în august 2022. Atunci, Francesco Totti ar fi împrumutat o rudă cu 80 de mii de euro, fără a cere banii înapoi. Mai mult, suma ar fi ajuns la destinatar după ce a trecut prin mai multe conturi.

„Există îndoieli puternice cu privire la destinația reală a banilor trimiși către diferitele case de jocuri de noroc internaționale”, scriu experții într-unul din raport, conform La Verita, citat de RMC.

Francesco Totti s-a retras din fotbal în 2017, după 24 de ani de carieră, în care a jucat doar în tricoul Romei. Un campionat, două Cupe și două Super Cupe a câștigat Totti de-a lungul anilor. Totti a câștigat și Cupa Mondială cu naționala Italiei în 2006.

Cucerit de Valentin Mihăilă

În primăvara lui 2022, Victor Becali dezvăluia că Francesco Totti a fost impresionat de Valentin Mihăilă, încă de când actualul jucător de la Parma juca pentru Universitatea Craiova. Între timp, Mihăilă a trecut și prin curtea Atalantei, unde nu s-a adaptat.

„E prima dată când spun asta. Totti şi-a făcut o agenţie de impresariat, în Italia. Şi am vorbit la telefon, prin apel video, cu el despre jucători. Şi el zicea: Victor, Mihăilă! Mihăilă!. El zicea despre Mihăilă. De abia apăruse Mihăilă, la Craiova era, da. Şi el spunea Mihăilă, Mihăilă.

Acum o avea şi el ceva ochi, Totti. El zicea că singurul care-l interesează e Mihăilă. Păi, uite că a nimerit-o”, a dezvăluit Victor Becali, potrivit sptfm.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe