Iga Swiatek, apariție superbă la decernarea trofeului pentru cea mai bună jucătoare din lume. Poloneza e de luni lider mondial după retragerea lui Ashleigh Barty

Moldoveanu Camelia 05.04.2022, 15:16
Iga Swiatek, apariție superbă la decernarea trofeului pentru cea mai bună jucătoare din lume. Poloneza e de luni lider mondial după retragerea lui Ashleigh Barty

Iga Swiatek s-a bucurat pe deplin de trofeul pentru cea mai bună jucătoare de tenis din lume. La doar 20 de ani, poloneza a strălucit ținând în brațe cea mai râvnită distincție în „sportul alb”.

Iga Swiatek este cea mai bună jucătoare de tenis din lume

Ashleigh Barty a decis să se retragă din tenis și să se dedice unui alt sport, dar și vieții personale. Astfel, începând de luni, Iga Swiatek este numărul 1 în clasamentul WTA. Câștigătoarea ultimelor trei competiții (Qatar Open, Indian Wells și Miami Open) a strălucit cu marele trofeu în brațe.

Iga Swiatek este cea de-a 28-a jucătoare de tenis din istorie care a ocupat poziția 1 WTA. Mai mult, aceasta este prima poloneză care ocupă prima poziție în „sportul alb”. Ceremonia a avut loc la Miami, iar sportiva a surprins cu apariția ei.

Iga Swiatek se oprește aici

Din nefericire, Iga Swiatek se va opri aici pentru moment. Poloneza a luat o decizie surprinzătoare după cucerirea turneului de la Miami.

Noul lider mondial a anunțat că nu va mai participa la turneul de categorie WTA 500 de la Charleston, cu premii de aproape 900.000 de dolari.

Îmi pare foarte rău, dar, după maratonul de trei turnee în care am jucat finala la fiecare, mă simt puţin accidentată la braţ. Nu e grav, dar trebuie să mă odihnesc.”, a transmis poloneza, conform agenției de presă AFP.

Organizatorii turneului de la Charleston s-au arătat dezamăgiți de decizia pe care a luat-o Iga Swiatek după a câștigat turneul de la Miami.

Suntem dezamăgiţi, dar înţeleg că ea a jucat mult tenis în ultima lună.”, a subliniat directorul turneului, Bob Moran, potrivit aceleiași surse.

Ashleigh Barty a strâns din tenis o sumă impresionantă de bani

Lumea tenisului mondial a fost uluită de o veste neașteptată. Ashleigh Barty și-a anunțat retragerea din tenis din postura de lider. Australianca a făcut publică această decizie în cadrul unui interviu oferit celor de la The Guardian Australia.

Barty își încheie astfel prodigioasa carieră la numai 25 de ani. În ultimii ani, australianca a dominat tenisul mondial feminin, reușind să se mențină pe primul loc al clasamentului WTA timp de 114 săptămâni. Barty a câștigat 15 turnee la simplu, dintre care 3 de Grand Slam. Australianca a triumfat la Australian Open (2021), Wimbledon (2020), Roland Garros (2019). Ea mai are în palmares și 12 turnee la dublu. Dintre acestea cel mai important este succesul din 2018 de la US Open, unde alături de Coco Vandeweghe a cucerit marele trofeu.

Succesele de pe terenurile de tenis i-au adus lui Ashleigh Barty și câștiguri pe măsură. Australianca a strâns nu mai puțin de 23.829.071 de dolari.