Ryan Crowley este un culturist britanic în vârstă de 23 de ani. În urma unui antrenament „draconic”, tânărului i-a „explodat” mușchiul pectoral. Imaginile vă pot afecta emoțional!

A fost la un pas să plătească scump pentru a deveni unul dintre cei mai buni culturiști! Ryan ‘Big’ Crowley se afla la antrenamentul zilnic, antrenament pentru care își dedică câteva ore în fiecare zi, moment în care a trăit o adevărată dramă. Pieptul sportivului a „explodat”
Antrenorul său, care a fost prezent la momentul accidentului, a distribuit un videoclip pe Instagram pentru a cere ajutor financiar. Intervenție chirurgicală, pe care nu o acopereau nici autoritățile medicale britanice, nici asigurările, a fost realizată cu ajutorul oamenilor care au donat.
„Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat, am rupt complet tendonul pectoral de pe os”

După intervenția chirurgicală care a durat mai mult cu 3 ore decât au preconizat medicii, tânărul sportiv a postat prima fotografie cu rănile sale încă nevindecate. Cu toate că operația pare să fi fost un succes, corpul lui Ryan Crowley arată încă horror!
„Am în continuare dureri groaznice și mă aflu în spital, asta este doar jumătate din rană. Tot corpul meu este umflat, însă îmi pot simți mâinile și picioarele, sunt mult mai bine acum”
Crowley a mulțumit tuturor pentru ajutorul acordat.
Culturismul este sportul dedicat dezvoltării musculaturii printr-o combinație de antrenamente cu greutăți, mărirea numărului de calorii consumate și odihnă. Culturiștii de performanță își etalează fizicul în fața unei comisii de arbitri, care acordă voturi bazate pe mai multe criterii.
Cel mai celebru culturist al tuturor timpurilor este Arnold Schwarzenegger, care, înainte de a deveni cel mai bine plătit actor din lume și guvernatorul statului California, a fost multiplu campion mondial la amatori și profesioniști, precum și deținătorul a șapte titluri Mr. Olympia, în cea mai importantă competiție a culturismului profesionist.
Perioada dintre anii 1940 și 1970 este adesea numită „Anii de aur” în culturism datorită schimbărilor în idealul fizic în comparație de anii de pionierat – masa musculară mai proeminentă, ca de altfel și simetria și definirea musculară. Schimbarea a fost influențată și de tulburările de dinaintea celui de-al doilea război mondial, care au inspirat un număr mai mare de tineri să devină mai masivi, mai puternici și mai agresivi ca atitudine. Aceasta a dus la tehnici de antrenament mai bune, noțiuni îmbunătățite de regim alimentar și echipament mai efectiv. Au apărut mai multe publicații și concursuri, iar popularitatea culturismului a luat amploare.