„Îmi pierd capul!”. Darius Olaru a dezvăluit marea problemă care îl frământă

Iosif Pintilie 18.05.2024, 15:59
„Îmi pierd capul!”. Darius Olaru a dezvăluit marea problemă care îl frământă

FCSB a luat primul titlu după o pauză de 9 ani, iar Darius Olaru, căpitanul echipei, a fost unul dintre cei mai importanți jucători din actualul sezon.

Căpitanul echipei a avut un sezon fantastic, fiind un om de bază la centrul terenului, într-un sezon în care, în pereche cu Șut și Lixandru a format una dintre cele mai puternice linii din campionat.

Olaru își recunoaște problemele

Deși este un jucător extrem de important și are șanse reale să meargă la EURO 2024, în Germania, Darius Olaru recunoaște că are anumite probleme în joc.

Acesta spune că se supără mereu la antrenamente și în meciuri când nu câștigă, chiar și atunci când nu mai există presiune, inclusiv atunci când merge la sintetic, cu prietenii lui.

De asemenea, spune că are momente în care ”își pierde capul” și nu își poate gestiona emoțiile așa cum și-ar dori.

„Cumva şi zilele trecute, noi am câştigat campionatul, noi nu mai avem nicio presiune, dar eu ieri la miuţă tot m-am supărat. Aşa sunt eu, şi dacă merg cu prietenii la sintetic, nu există să pierd, clar nu mi doresc să pierd.

(n.r. – despre faptul că nu ştie să gestioneze emoţiile) În unele momente poate îmi pierd puţin capul şi nu ştiu să gestionez bine pe momentele.

(n.r. – ce e cel mai greu să îmbunătăţeşti la tine în acest moment?) lar, chestia asta! Dar în timp o să ştiu să îmi gestionez mult mai bine emoţiile”, a spus Darius Olaru, potrivit Orangesport.

Darius Olaru este cotat la 6.5 milioane de euro, Mijlocașul a adunat 15 goluri și șase pase de gol, în 43 de meciuri. A fost adus de FCSB în 2020, de la Gaz Metan Mediaș.

Mijlocașul a adunat 174 de meciuri la FCSB, reușind 33 de goluri și 31 de pase de gol. În iarnă, Anderlecht s-a interesat de el.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622