Imnul UCL se aude în Giuleşti, dar spectatorii români nu se vor putea bucura de meci! De ce Beer Sheva permite accesul doar spectatorilor israelieni

PLAYSPORT 19.08.2026, 13:33
Imnul UCL se aude în Giuleşti, dar spectatorii români nu se vor putea bucura de meci! De ce Beer Sheva permite accesul doar spectatorilor israelieni

Stadionul Rapid găzduieşte miercuri, de la ora 22:00, prima manşă a play-off-ului Champions League dintre Hapoel Beer-Sheva şi Sabah. Partida din Giuleşti va avea însă un regim special, iar suporterii români nu vor avea acces în tribune.

Hapoel Beer-Sheva este nevoită să îşi dispute meciurile europene de pe teren propriu în afara Israelului, din cauza situaţiei de securitate din regiune. După ce a ales Szombathely pentru confruntările din rundele precedente, formaţia israeliană a mutat meciul cu Sabah la Bucureşti.

Decizia vine la pachet cu restricţii importante pentru public. Conform informaţiilor transmise de UEFA către GOLAZO.ro, clubul israelian a solicitat ca biletele să fie comercializate exclusiv către suporteri din Israel, invocând motive de securitate.

Prin urmare, fanii români nu vor putea cumpăra bilete pentru partida de miercuri. Aceeaşi regulă ar urma să fie aplicată şi în cazul în care Hapoel Beer-Sheva îşi va continua parcursul european şi va disputa în Giuleşti meciuri din faza principală a competiţiei.

Interesul fanilor lui Hapoel este unul ridicat. Presa israeliană estimează că peste 1.000 de suporteri vor fi prezenţi în tribunele stadionului Rapid.

La Bucureşti ar urma să ajungă inclusiv israelieni care locuiesc în alte state europene sau în România, aceştia procurându-şi biletele prin canalele puse la dispoziţie în Israel.

Meciul va beneficia de un dispozitiv de securitate extrem de strict. Potrivit informaţiilor publicate de One.co.il, protecţia suporterilor israelieni va fi coordonată inclusiv cu implicarea unor agenţi Mossad aflaţi în civil.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Ploieşti, la meciul Beitar Ierusalim – Austria Viena, din turul trei preliminar UEFA Conference League.

În precedentele două meciuri disputate în Ungaria, Hapoel a avut un număr mai redus de susţinători în tribune. 397 de fani au fost prezenţi la confruntarea cu Vikingur Reykjavik, iar 882 au asistat la duelul cu Steaua Roşie Belgrad.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622