Cazul Alexandru Cicâldău a fost subiectul principal la Galatasaray. Înfrângerea din derbi-ul cu Besiktas i-a enervat la culme pe fanii CIm Bom, dar și pe Fatih Terim. „Împăratul” a fost foarte supărat după ce echipa lui a irosit o lovitură de pedeapsă, din care se putea obține măcar un punct. Mai ales că jucătorul desemnat să bată, Alex Cicâldău, a lăsat un coleg să execute și acesta a ratat.
Experimentatul antrenor nu a putut trece cu vederea un astfel de gest și a dorit să lămurească lucrurile. Iar Cicâldău a încheiat seara cu un gust amar, în ciuda faptului că marcase un gol într-un meci atât de important.
Jucătorul venit de la craiova a devenit o piesă importantă în angrenajul echipei. Acesta s-a impus la mijlocul echipei și este văzut drept unul din principalii coordonatori de joc. Terim ar dori, însă, ca românul să își asume mai multe riscuri și responsabilități. De aceea l-a desemnat drept executantul fazelor fixe, inclusiv al penalti-urilor. Faptul că l-a lăsat pe egipteanul Mostafa Mohamed să execute a fost o greșeală, iar echipa a plătit. Presa turcă a anunțat că Terim s-a dezlănțuit în vestiar și că nu va mai tolera asemeena gesturi.
Alex Cicâldău a fost desemnat principalul executant al fazelor fixe din acest moment. Românul va putea exersa, după ședințele de pregătire, alături de Selcuk Inan, fostul mare jucător al lui Galatasaray, în prezent antrenor secund la Galata. Acesta va trebui să îi împărtășească din experiența lui și din tainele unor execuții bune. Cicâldău este așteptat să se perfecționeze în viitorul apropiat.
Momentul crucial al derbi-ului cu Besiktas s-a petrecut pe final, când Galatasaray a beneficiat de un penalty. Scorul era 2 la 1 pentru rivali. Cicâldău era desemnat să bată, dar l-a lăsta pe colegul lui, egipteanul Mostafa Mohamed să execute. Iar acesta a ratat și a pecetluit victoria „vulturilor”.
Executantul de penalty-uri al echipei este Cicâldău, asta este clar, toată lumea știe. Mohamed i-a luat mingea din mâini, a vrut să execute el. Iar Cicâldău i-a dat-o. Din nefericire, se mai întâmplă. Cred că avem un record de a rata penalty-uri în momente cruciale. Asta e, s-a scris, toată lumea știe că Cicâldău ar fi înscris” a declarat Terim la conferința de presă