Ionuț Negoiță revine în prim-plan cu declarații incendiare, chiar înaintea derby-ului Dinamo – FCSB. Acesta este programat duminică, 26 noiembrie, la 20:30, pe Arena Națională.
Cu Negoiță patron, „câinii roșii” au învins eterna rivală pentru prima dată după nouă meciuri consecutive, șapte dintre ele pierdute. În perioada 2013-2020 au mai fost obținute trei victorii în campionatul intern.
Omul de afaceri a mărturisit că are amintiri frumoase când vine vorba despre duelurile cu roș-albaștrii și a vorbit despre șansele fostei echipe de a obține un rezultat pozitiv. Potrivit spuselor sale, prezența în număr mare a suporterilor poate face în așa fel încât valorile să devină apropiate.
„Cum văd meciul? La televizor (n.r. râde). Este o diferență matematică mare între cele două. FCSB e pe 1, Dinamo e pe 15. Pare o diferență mare în acest moment. În derby, însă, e posibil orice și se atenuează această diferență. Sigur o să conteze și câți oameni vor fi în tribună, cu Dinamo gazdă. Se echilibrează destul de mult valorile în acest derby.
Am multe amintiri frumoase (n.r. din derby-urile cu FCSB). În perioada în care am fost acolo, a fost cel mai bun bilanț din istorie, din ce-mi aduc aminte, în derby-urile cu FCSB, în favoarea lui Dinamo. Puteți verifica. Sunt amintiri frumoase, victorii frumoase, coregrafii superbe. Bineînțeles că rezultatele pozitive în favoarea noastră au devenit amintiri frumoase.
N-am mai fost la Dinamo, la meci, pe stadion, de vreo 3-4 ani. O să mai vin când se va inaugura noul stadion sau, cine știe, poate mai devreme, dar pe Arena Națională. Poate la o finală de cupă sau un meci cu titlul pe masă, dar aceste posibilități sportive sau perspectiva noului stadion par îndepărtate, în viitor, din păcate”, a declarat Ionuț Negoiță pentru iamsport.ro.
Chestionat cu privire la Ovidiu Burcă, fostul finanțator al lui Dinamo i-a sărit în apărare, convins că principala cauză a rezultatelor dezamăgitoare din acest sezon ține de valoarea scăzută a lotului. Mesajul transmis actualei conduceri a fost clar: trebuie să transfere jucători pentru a spera la evitarea retrogradării.
„În fotbal, rezultatele sunt foarte importante pentru un antrenor, iar acestea nu îl ajută. Am o părere foarte bună despre el, ca antrenor, dar nu-l ajută lotul. Oricine ar veni, cât ar fi de bun, îi trebuie material. Evident! E nevoie de jucători noi pentru a se evita retrogradarea”, a adăugat Negoiță.