Simona Halep a trecut printr-un divorț dificil, însă sportiva nu suferă atât de mult. La doar câteva zile după divorț, Halep a participat la o întâlnire ”intimă”, la care au mai ajuns și foștii ei colegi de liceu.
Iulian Mitea, bucătar celebru după participarea într-o emisiune-concurs culinară celebră, a postat poze de grup pe paginile personale de socializare.
„Pentru că eu mă culc cel mai tarziu dintre voi, am spus să va treziți cu o surpriză plăcută. Ne-am întâlnit după ceva timp din nou crezând că o să depănăm amintiri de când eram copii neștiind că vom crea altele noi pe care probabil o să ne chinuim să ni le aducem aminte pentru că deja suntem ușor bătrâni asa că am facut acest clip să ținem minte că ne-am întâlnit într-o locație intimă pentru a ne simți bine!
Am făcut de mâncare pentru că știm ca dragostea trece prin stomac dar de la o vârstă este mai important să mâncăm pentru a evita nervozitatea. Herda (n.r. – cea mai bună prietenă a Simonei Halep) a avut întâlnire de gradul zero cu o broscuță. Fetele au fost plimbate cu roaba și Iani ne-a prezentat cea mai mare surpriză din Univers, pe El Profesor. În rest, ne-am jucat Activity, am mancat în continuu și am depănat amintiri la un foc de tabără”, a dezvăluit Iulian Mitea pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Americanii de la ESPN au încercat că prezică sezonul 2023 din WTA și ATP. Ei au urmărit să numească cei opt câștigători ai turneelor de Grand Slam din anul următor. Surpriza este că un turneu i-a fost atribuit Simonei Halep.
Mai surprinzător este că turneul ales pentru Simona Halep este chiar turneul la care a avut cele mai slabe realizări: US Open, competiție din care a fost eliminată, în acest an, din turul întâi. Americanii cred că prezența lui Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Serenei Williams, lângă Halep va conta cel mai mult.
Din 12 prezențe la New York, Simona Halep a fost eliminată de patru ori în primul tur, de alte trei ori în turul doi, iar o dată în turul trei. Doar de patru ori a ajuns în fazele superioare. În 2015 era cel mai aproape de trofeu, când ajungea în semifinale.
Nu doar la prietenii renunță Simona Halep. Sportiva își dorește să plece din România și să se mute definitiv la Nisa, oraș francez în care își petrece deja majoritatea timpului. Situat la poalele Alpilor Maritimi, pe coasta Mării Mediterane, Nisa este al cincilea cel mai mare oraș din hexagon.
Pe timpul verii, datorită plasării excelente, pe Coasta de Azur, Nisa devine capitala mondială a vedetelor, aici având proprietăți persoane precum Naomi Campbell, Bono, Leonardo DiCaprio, Beyonce, Jay-Z, Vanessa Paradis, Lewis Hamilton, Jenson Button, Brad Pitt, Angelina Jolie, Johnny Depp sau Roman Abramovich.
Simona Halep a revenit recent în top 10 WTA, însă se află în scădere. Din cauza rezultatului-dezastru de la US Open, sportiva noastră a căzut până pe locul 9 în clasamentul mondial. În 2017, Simona Halep devenea lider mondial.
Halep a adunat, în toată cariera, 579 de victorii și 238 de înfrângeri, în circuitul WTA, adunând premii de peste 40 de milioane de euro. 24 de turnee a câștigat Simona Halep în toată cariera, dintre care două în acest an.