Echipa americană Inter Miami a întrecut joi seara, la Atlanta, scor 2-1, formaţia portugheză FC Porto, în grupa A din cadrul Cupei Mondiale a Cluburilor.
Lusitanii au deschis scorul repede, în minutul 6, dintr-un penalti transformat de Samu Aghehowa. Porto şi-a păstrat avantajul minim până la pauză, însă gazdele au egalat imediat după pauză, prin Telasco Segovia, chiar în minutul 47. Minutul 54 a adus golul care a asigurat victoria americanilor. Lionel Messi a transformat impecabil o lovitură liberă şi Inter Miami conducea cu 2-1.
Elevii lui Javier Mascherano au controlat partea a doua, dar nu au mai înscris şi Inter Miami s-a impus cu 2-1, iar Messi a fost declarat MVP-ul partidei.
Întrebat la final cum a reușit să-l învingă pe portarul Claudio Ramos, Messi a explicat: „Am văzut că portarul stătea pe mijloc, am văzut că va fi greu să dau peste zid, așa că am profitat de spațiul pe care l-a lăsat și asta a fost tot”.
Argentinianul e la al 68-lea gol din lovitură liberă înscris în carieră!
În clasamentul grupei A, Palmeiras conduce, cu 4 puncte, urmată de Inter Miami, tot patru puncte, în timp ce FC Porto şi Al Ahly au câte un punct, înaintea ultimei etape a grupelor.
„Se vede că vrem să ajungem departe, am jucat împotriva unei echipe europene foarte bune.
Este o competiție foarte specială, am jucat bine. Avem jucători tineri care sunt pentru prima dată într-o competiție ca aceasta.
Vom încerca să mergem cât mai departe, să ne facem jocul. Nu suntem favoriți, dar avem armele noastre. Împotriva lui Palmeiras va fi foarte complicat”.