Gigi Becali a fost protagonistul unui dialog care a stârnit amuzamentul fanilor fotbalului românesc, după victoria reușită în fața formației CFR Cluj, în etapa a 4-a din play-off-ul Superligii de fotbal.
Latifundiarul din Pipera nu-și mai încape în piele de fericire.
Gigi Becali a avut o reacție savuroasă, în direct la TV, după ce FCSB s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CFR Cluj. Influentul om de afaceri era convins că echipa sa va face spectacol în Gruia, iar la finalul meciului a oferit o declarație care a stârnit amuzamentul tuturor.
Alooo? Aloooo? Aloooo? Ați văzut calul maro? Era 1-0 și trebuia să ținem de scor. Păi ce?! Ocaziile principale și-n a doua repriză le-am avut tot noi. Ei n-au avut nicio ocazie clară de a marca. Noi am avut bare, a ratat Olaru. Să ai 16 puncte față de Rapid… Îți dai seama?
Panduru i-a zis lui MM (n.r. – Mihai Stoica) înainte să înceapă play-off-ul că dacă se mai înjumătățesc o dată punctele, tot noi o să luăm campionatul”, a spus Gigi Becali, într-o intervenție la Prima Sport1.
Vezi această postare pe Instagram
După trei etape din play-off și după 2-0 cu Universitatea Craiova, gruparea finanțată de Gigi Becali e pe locul 1, la distanță de zece puncte de olteni și de CFR Cluj și la 13 de Rapid. Latifundiarul din Pipera este convins că FCSB va obține titlul de campioană.
Trebuie să ai două echipe, că nu poţi să duci pe două fronturi şi vreau campionatul şi la anu’, să mă duc în Liga Campionilor! Fac puncte anul ăsta în Europa! De ce să beneficieze altul de punctele mele? Că fac puncte multe anul ăsta!
”Liga Campionilor şi în grupe fac puncte multe de tot! Şi mă duc şi în primăvara de Liga Campionilor, în optimi!”, a mai spus milionarul din Pipera, după succesul înregistrat în Gruia.