INTERVIU. Cariera ciobită în urma jocurilor de interese. Poveste din ringul vieții. „Dacă nu aș fi fost țigan, mie la sută aș fi putut ajunge mai sus”

• Ilie Dragomir oferă o poveste de viață în care nedreptatea a jucat un rol hotărâtor. Unul dintre cei mai talentați pugiliști din generația sa, multiplu campion național și medaliat european, povestește cum a devenit victima „jocurilor de interese” din boxul românesc și a înțelegerilor dintre federații;
• În plus, Dragomir crede că dacă nu ar fi fost de etnie rromă, cariera sa ar fi curs altfel și mărturisește că s-a simțit, de foarte multe ori, stigmatizat, mai ales la clubul Dinamo;
• Ajuns la 64 de ani, dintre care 14 în ring cu 365 de meciuri, Ilie Dragomir trebuie să se descurce cu o pensie derizorie, 715 lei. În urma bolilor neurologice căpătate din cazua pumnilor încasați, fostul campion mai primește și un ajutor de handicap de două sute de lei;

• CITEȘTE ȘI povestea cutremurătoare de viață a lui Anthony Flecher, boxerul americanul condamnat la moarte pe nedrept și eliberat, la începutul anului, după 28 de ani de închisoare. Ilie Dragomir a fost singurul pugilist român care a boxat cu Fletcher. 

Cariera ciobită în urma jocurilor de interese. Poveste din ringul vieții

Cum începe povestea dumneavoastră în box?

Eu am copilărit în Ferentari, pe Veseliei. La noi pe stradă e stadionul (n.r. stadionul Electromagnetica) și frati-miu, care e mai mare ca mine cu trei ani, a făcut box cu Simon Mircea. Și m-am dus și eu după el. Apoi m-a luat Dinamo, eram considerat talentat și, în plus, în rivalitatea asta între ei, mă doreau și ăștia de la Steaua.

Ea e cea mai “dură” femeie din România. Lăcrămioara Perijoc luptă azi pentru medalia de…

Un sportiv de 19 ani a murit după ce a căzut în timpul meciului de…

„S-a dat o Dacie pentru mearge altcineva la Olimpiadă”

Sunteți de șapte ori campion al României, de cinci ori la seniori și de două ori la juniori, plus medaliat european cu bronz…

Aș fi avut performanțe mult mai mari, cred că aș fi ieșit campion olimpic dacă nu s-ar fi dat o Dacie cadou să meargă altcineva la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

La cine faceți referire și pe ce vă bazați?

Fulger Mircea. Singurul boxer român medaliat la Los Angeles (n.r. Olimpiada din 1984). La meciul de selecție s-a bătut gongul cu un minut mai devreme, cum se spune la noi în box, după ce l-am ghicit în ficat. Mai dădeam una și-l terminam. Mie mi-a spus arbitrul respectiv.

Cum?

După am făcut școala de arbitri și am dat de respectivul. Mi-a spus că el m-a idolatrizat, însă, știi cum e, când îți dă cineva un ordin… Și așa a fost, atunci, porunca, că trebuie să câștige Fulger. Mi-a spus că știa că dacă-i mai dădeam una, Fulger era terminat și din acest motiv a bătut gongul.

Și Dacia?

Un alt coleg care mi-a dezvăluit că socrul lui Fulger era de pe la Pitești și el ar fi dat mașina asta. Selecția normală pentru Los Angeles era Centura de Aur, însă nu știu cum făceau jocurile ăștia ai noștri, că eu eram băgat, întodeauna, cu cei mai tari. Cubanezii, sportivii din RDG, ăștia puternici veneau la mine. Îmi aduc aminte că mi-a dat un neamț una de m-a pus în genunchi, însă eu credeam că visez, că dorm, până la urmă mi-am dat seama. Pe 1,2,3 nu le-am auzit, pe la 6 am început să aud sala: „Ilie, Ilie…”. Și mi-am dat seama că nu dorm. Mereu m-au băgat cu cei mai puternici.

Sabotajul propriului medic. „L-a îngrijit pe adversar”

În 1979, la europene, ați obținut medalia de bronz, este cea mai mare performață pe care ați reușit-o în cariera dumneavoastră…

Și aici e o poveste. La Koln, am avut un meci cu un turc. Și mi-a ciupit arcada puțin. Mi-a pus două firicele de leucoplast și a lipit-o, iar adversarul meu avea toată arcada spartă. Vorbesc de semifinală, boxam cu un neamț. Doctorul nostru, Radovici se numea, avea o licență pentru un medicament pentru închiderea arcadelor. Cum s-a făcut că punea un fel de gips și se spărgea capu și aia nu se crăpa. Și doctorul mi-a spus să nu ies din vestiar, să-mi fac încălzirea acolo, fără să ies. Eu eram mai încăpățânat și am ieșit, când l-am văzut pe doctorul meu cum iese din vestiarul neamțului. N-am dat curs, mai ales că, înainte să urc în ring, căutam să nu mă enervez.

Să înțeleg că a fost un fel de sabotaj?

Exact. Mi-a spus și asistentul lui… după ce am ajuns acasă. I-a făcut arcada adversarului meu și, după ce a început meciul, la mine a început să se prelingă puțin sânge. S-a uitat la arcadă și mi-a zis: „Lasă, Bulă, că nu ai nimic!”. Dacă l-a îngrijit pe el, nu putea să o facă și cu mine? M-am ambiționat, însă arbitrul m-a oprit și, în loc să tamponeze, cum se face, mi-a tras de rană, de arcadă, să o deschidă mai mult. Am continuat și l-am ghicit în ficat pe neamț, am crezut că-l oprește, că-l numără. Nu! Stop, m-a trimis la colț, la medicul competiției. Eu nu știam multă engleză multă și l-am rugat în țigăneasca mea: „Please, not stop!”. Să nu mă oprească. Mi-a crăpat și ăsta rana mai rău și a început să mă usture. Am vrut să-i dau una… nu știu dacă mă mai eliberam (râde).

Cu doctorul Radovici nu ați vorbit?

Târziu, la bătrânețe, după ce a fost dat afară de la lotul național. Venea la metrou, la sală și l-am întrebat. Trebuia să iasă rușii, așa erau făcute cărțile la această categorie.

În finală urma să întâlniți un rus?

Da. Pe unul pe care îl mai bătusem la altă competiție. L-am bătut într-o mână, că aveam un deget rupt, uite-l pe ăsta (n.r. arată spre una dintre falangele de mâna dreaptă). Era o înțelegere făcută pentru rus, iar ei ne dădeau nouă în altă parte, unde aveam noi nevoie, la alte categorie.

„Am fost talentat, dar puturos. În plus, în toată cariera mea, pentru a obține victoriile, trebuia să bat clar, altfel eram dezavantajat”

Erau, practic, niște blaturi între federați și dumneavoastră, în acest joc, ați fost sacrificat…

Și acum e la fel. A zis Rudel Obreja când a fost în China, că a fost eliminat și din cauza forurilor internaționale. A vorbit la televizor. Eu am pățit acest lucru, am fost sacrificat atunci, a trebuit să mă mulțumesc cu bronzul. Îmi aduc aminte că am și leșinat, au aruncat cu apă pe mine, de la sauna, de la antrenamente, știi cum se spune, cel mai tare adversar e categoria. Iar eu am și puturos, talentat, însă puturos, cu Zilberman m-am asemănat (n.r. Victor Zilberman). Și am avut un mare avantaj, am fost stângaci. În plus, în toată cariera mea, pentru a obține victoriile, trebuia să bat clar, altfel eram dezavantajat.

Absența de la Olimpiada de la Los Angeles este marele regret al dumneavoastră?

Trebuia să particip la două Olimpiade, Moscova și Los Angeles. Înainte de Moscova am fost la un turneu în Mongolia, la un meci de selecție, am câștigat acolo și, în mod normal, trebuia să am o pauză de câteva zile la revenire. Mi-au spus că am întârziat la antrenament, eu am răcit și am venit după o săptămână. Pentru treaba asta nu m-au mai luat în cantonament. Găseau tot felul de motive. Eu sunt de etnie rromă și se spune că într-o țară socialistă nu se făcea ură de rasă. Dar în clubul Dinamo era jale!

Ați simțit asta? Totuși, la box, nu veneau copiii membrilor de partid…

Dacă nu aș fi fost țigan, mie la sută aș fi putut ajunge mai sus. Nu se vedea, nu se arată, însă am simțit-o. Și înainte, ca sportiv și după. Eu am avut performanțele necesare să intru în rândul ofițerilor și la darea de seamă, în 1985 parcă, nu prea îmi ardea să fac box, dar au găsit motive, că nu am liceul terminat, de parcă alții, cum ar fi Simion Cuțov, aveau liceul, de unde? În plus, cum era înainte, dacă ai în familie condamnați… Eu am avut doi frați, de unul nici măcar nu știam, se mai descurcau și ei. Însă nu i-am văzut la pușcărie sau la închisoare, dar aveau condamnări, unul fusese salvat de decret.

Cum vă descurcați, acum, după ce o viață ați boxat?

Am boxat până în 1987. 14 ani de box, 365 de meciuri. Asta le mai spun și doctorilor, când merg pe la controale, la comisii, că am amețeli și-i mai întreb cum mă încadrez. Un singur pumn încasat și tot am luat 365 de pumni în cap.

Fabrica de box din RFG

Și a meritat să luați pumni în cap?
De pe urma boxului am o pensie de 715 lei. Mă întrebau oamenii, înainte, ce meserie am… „bat lumea!”. Și le-am cerut și eu pentru cartea de muncă celor de la Dinamo, să-mi dea și mie anii. Cine rezolvă problemele astea pentru sportivi? Am fost, de curând, să-mi caut vechimea și mi-au zis că nu au cum să mă ajute. Vreau să merg la Ministerul de Interne să îmi spună cum să fac, să-mi dea și mie o pensie mai mare, toată lumea râde de mine, mă compătimește. După tot ce am făcut eu pentru sportul ăsta, nu m-am ales cu nimic. Mai am un ajutor de handicap. Am spondiloză cervicală, atrofie, probleme neurologice, mai uit unde sunt, uneori nu pot să vorbesc. De exemplu, am vrut să plec la tratament. Unde să mă duc? Îmi este și rușine că mă mai cunosc oamenii, mă văd, uite-l și pe ăsta cum a ajuns.

Vă mai recunosc oamenii după atâția ani?

Cum? Am rămas surprins, chiar și ăștia tineri, cred că le mai spun părinții. Am fost la o competiție la Mangalia și veneau părinții cu ăștia mici de mână: „uite tată, nea Ilie, de care ți-am povestit”.

Mi-ați spus că ați făcut școala de antrenori, ați profesat?

Da. Chiar am participat la finalele naționale cu un puști, făcusem secție de box la Partida Rromilor, găsisem o sală pe la Piața Ferentari. O sală super, eu spuneam că e fabrica de box din RFG.

Cum?

RFG, da. Rahova, Ferentari, Giurgiului. Era o fostă sală de dans și cinematograf.

Și ce s-a întâmplat cu sala?

S-a revendicat și au luat jumătate, scenă, tot. Poate făceam și acum, însă am ajuns la finalele naționale cu un copil foarte talentat, care a bătut toți favoriții categoriei. Și pe ăia de la Steaua și de la Dinamo. Și am crezut că iese campion. A boxat cu unu de pe la Brăila, ce școală tare de box a avut Brăila! Puștiul era optimist: „maestre, eu ies campion, i-am bătut pe ăia și nu-l bat pe ăsta?”. Acolo m-au recunoscut arbitrii, cărora le-am zis că am și eu o rugăminte, le-am spus că vreau un singur lucru de la ei, să fie corecți, că știu ce am în colțul meu, ce poate puștiul. Copilul ăsta avea un stil curat, l-a și tăvălit pe adversar, dar, na… l-au dat pe celălalt. A huiduit și sala și uite așa mi-am readus aminte de toate nedreptățile pe care le-am trăit și eu. M-am enervat și nu mi-a mai trebuit nimic. Nu mi-a plăcut nesinceritatea, însă, așa a fost viața, m-am lovit tot timpul de ea. Bine că m-a ținut Dumnezeu să nu înnebunesc, sunt oameni care nu au luat o palmă peste obraz de la nevastă și sunt mai nebuni decât mine.

„Mi-a plăcut viața pe care am dus-o. Boxul l-am făcut de plăcere, nu obligat. Chiar și fără bani, mie mi-a plăcut viața. Dacă aș fi câștigat bani de pe urma sportului, aș fi dat la toți săracii, le-aș da să mănânce, e o plăcere deosebită să oferi”.
Ilei Dragomir- multiplu campion național la box

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică