Ion Marin, selecţionerul naţionalei U19 a României, a prefaţat partida cu Olanda, din semfiinalele EURO U19, care se va disputa în Giuleşti, luni, pe 23 iunie.
De-a lungul turneului final, mai multe voci din fotbalul românesc au pus sub semnul întrebării capacitatea lui Ion Marin de a pregăti o selecţionată juvenilă a României, având în vedere vârsta înaintată a tehnicianului.
De asemenea, Ion Marin a dezbătut şi subiectul controversat al ”telefoanelor confiscate” din cantonamentul ”tricolorilor”, despre care a spus că a fost o iniţiativă acceptată de jucători. Ion Marin, despre cazul ”telefoanelor”: Jucătorii au apelat la acest lucru pentru binele echipei”
”Mă refer la problema cu telefoanele. Există o înţelegere între mine şi jucători. Cu 48 de ore înainte de meci, telefoanele se pun în locurile lor, în orele de odihnă. Între 14:30 – 16:30. De seara, până la 9 dimineaţa, sunt puse de ei, în locul lor, ei au cheia.
Ei au apelat la acest lucru pentru binele echipei. S-a văzut că recuperarea e rapidă. A doua problemă este legată de vârsta mea, că am 70 de ani. Poate că aceşti bătrâni au făcut ceva la viaţa lor.
Poate că mai sunt de vârsta lor. V-aş ruga să mă păsuiască Domnul, până vin băieţii din galeria lui Dinamo să-mi cânte ‘Te vom iubi mereu!’. Nu mă deranjează, dar suntem în primii 4”, a spus Ion Marin, înainte de România – Olanda.