Chiar dacă nu a fost pe bancă la succesul cu Dinamo, Ionuț Chirilă este apărat de fratele lui. Celebrul cântăreț, dar și suporter dinamovist, Tudor Chirilă nu a rămas indiferent la criticile aduse fostului tehnician al Clinceniului.
Antrenorul a fost demis cu doar două zile
înainte de partida cu Dinamo. Ionuț Chirilă a refuzat să semneze rezilierea contractului și cele două părți sunt prinse într-un conflict care nu se știe cum se va termina. Unul din regretele antrenorului este că nu a fost lăsat pe bancă, la meciul cu Dinamo.
Ionuț Chirilă este apărat de celebrul lui frate. „Munca lui Ionuț contează”
Fratele antrenorului a ținut să trimită un mesaj pe rețelele de socializare, în apărarea fratelui său, îndepărtat de la Clinceni
Munca de 2 luni a unui antrenor poate fi ștearsă cu buretele. Normal, când echipa câștigă e meritul jucătorilor, când pierde e vina antrenorului. Deci, Ionuț Chirilă a fost demis acum două zile și Academica a inviat:)) Mă rog, cine sunt eu sî-mi dau cu părerea? În altă ordine de idei îmi pare rău pentru Dinamo, e echipa cu care am crescut, echipa pe care am văzut-o învingând Liverpool și Hamburger SportVerein. Fotbalul românesc e conectat la aparate .
PS. Memoria imi joaca feste Dinamo a pierdut cu Liverpool, am fost pe stadion atunci in ploaia aia torentiala, acomentat Tudor Chirilă
„Așteptam victoria cu Dinamo, este de nivelul nostru. Jucătorii mi-au dedicat victoria”. Declarații incediare ale lui Ionuț Chirilă
Ionuț Chirilă a ținut să precizeze că el a pregătit meciul cu Dinamo, deși nu a fost pe bancă. Mai mult, antrenorul crede că ar putea rămâne la echipă.
Faptul că mi s-a interzis să fiu lângă echipa mea, este un abuz. I-am felicitat pe jucători și pe John Ene. Unii fotbaliști mi-au dedicat victoria. Noi am jucat de la egal la egal cu CFR, FCSB, Rapid. Acum veneau meciuri accesibile, cu echipe din categoria noastră, ca și Dinamo. Asta e realitatea, Dinamo e cu noi, cu Mediaș. Eu așteptam victoria. A fost o săptămână groaznică.
Eu am zis că o să vină rezultatele, ceream puțină răbdare. Acum nu am mai avut ghinion, cum a fost cu Rapid sau cu Mediaș. Trebuia să spargem gheața. Dinamo n-a avut azi consistență, este în cel mai slab moment de la înființarea clubului. Este doar un nume, nu o echipă care să emită pretenții.
Este posibil să mai fiu antrenorul echipei, vom vedea, trebuie să renegociem, a declarat antrenorul, la Digisport