Ionuț Radu s-a distrat cu spaniolii la prezentarea la Celta Vigo! „Am zis că vreau să merg înainte să se termine negocierile”

PLAYSPORT 09.07.2025, 19:07
Ionuț Radu s-a distrat cu spaniolii la prezentarea la Celta Vigo! „Am zis că vreau să merg înainte să se termine negocierile”

Ionuț Radu (28 de ani) a semnat un contract valabil până în 2029 cu Celta Vigo și s-a prezentat într-o dispoziție excelentă la prima apariție publică. Portarul român a vorbit despre planurile sale de a deveni titular, l-a lăudat pe Iago Aspas și a făcut și o glumă la adresa acestuia. În plus, a recunoscut că vremea caldă din Galicia nu l-a impresionat prea tare.

Ce le-a spus Ionuț Radu spaniolilor, la prezentarea în LaLiga, la Celta Vigo

Conferința de presă în care Ionuț Radu a fost prezentat oficial la Celta Vigo a avut loc miercuri, ocazie cu care spaniolii au făcut cunoștință cu noul lor portar.

Radu a acceptat întrebările în limba spaniolă, fără ajutorul unui traducător, și a răspuns în engleză. El le-a transmis celor prezenți că intenționează să învețe limba spaniolă, iar pe parcursul conferinței a avut mai multe intervenții care au stârnit zâmbete și momente amuzante în sală.

“Ştiam despre interesul de la Celta din urmă cu trei luni, iar pentru mine a fost de ajuns. Nu am avut vreun dubiu că vreau să ajung aici. Este o atmosferă bună la antrenamente, sunt condiţii ca să devii mai bun. Trebuie să lucrăm mult, mai avem peste o lună până la startul sezonului, ca să avem cel mai bun sezon. Trebuie să învăţ spaniola, dar înţeleg ce se vorbeşte.

Calităţile mele? Mentalitatea, pentru că am avut o perioadă grea în viaţa mea din care am învăţat multe, m-a făcut un fotbalist mai bun şi o persoană puternică. În fotbal ai nevoie de echilbru, pentru că poţi fi în top, apoi jos. Trebuie să ai echilibru şi în viaţa privată. Niciodată nu m-am simţit titular la echipele la care am fost, am vrut să-i arăt antrenorului că poate avea încredere în mine. Nimic nu este sigur în viaţă, trebuie să munceşti.

Normal că ştiu lucruri despre Celta. Iago Aspas este o legendă, jucam FIFA cu el. Imediat cum am auzit despre interesul Celtei pentru mine i-am spus impresarului meu că vreau să merg acolo înainte să se termine negocierile. Nu contează, vreau să mă duc înainte. Am fost foarte fericit când am auzit despre interesul Celtei.

Iago Aspas este o persoană minunată şi la antrenamente. Este amuzant şi un jucător de top, l-am văzut ce calităţi are. Am pierdut multe meciuri la FIFA, pentru că a ratat în FIFA (n.r. – râde).

Vremea la Vigo este bună, nu este foarte cald. (n.r. – un reporter îl contrazice) Ce, este cald? Sunteţi obişnuiţi. Nu este cald. În Bucureşti sunt 40 de grade Celsius. Aici este iarnă. Vremea este bună aici, sunt obişnuit cu o vreme şi mai caldă. Oraşul este frumos, aveţi plaje frumoase.

Pentru mine, Donnarumma este unul dintre cei mai buni portari şi încă este tânăr, dar Courtois… nu poţi spune nimic, este incredibil. Amândoi sunt portari de top”, declarat Ionuţ Radu, în conferința de presă de prezentare în LaLiga.

Celta Vigo a anunțat transferul lui Ionuț Radu

“Primul transfer al sezonului 2025/26 are deja un nume. RC Celta l-a semnat pe portarului internaţional român Ionuţ Andrei Radu, venit de la Venezia F.C. din Serie A italiană, de unde a sosit liber de contract pentru următorii 4 ani.

Născut în Bucureşti, Radu, în vârstă de 28 de ani, are experienţă în unele dintre cele mai importante ligi ale fotbalului european. Portarul a fost format la Steaua şi Dinamo Bucureşti, unde talentul său l-a propulsat către academia de tineret a clubului Inter Milan. În Italia, Radu şi-a acumulat experienţă la echipe de top, precum Genoa, Parma şi Cremonese; în plus, a evoluat în Ligue 1 la Auxerre şi în Premier League engleză la Bournemouth. În ultima parte a sezonului 2024/25, a apărat cu o performanţă extraordinară poarta celor de la Venezia F.C., unde a jucat 15 meciuri în Serie A, arătându-şi multe dintre calităţile sale: reflexe, agilitate şi siguranţă în careu.

Portarul cu tricoul albastru cer a fost convocat şi la echipa naţională a României, pentru care a jucat 4 meciuri.

Ionuţ Radu deschide piaţa transferurilor celor de la Celta şi vine la prima echipă pentru a face faţă unui sezon plin de provocări, cu revenirea în competiţiile europene.

Bine ai venit, Ionuţ!”, a anunțat Celta Vigo.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622