Irina Begu este pe cai mari. Jucătoarea română de tenis s-a calificat în finala turneului Țiriac Foundation Trophy, de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, după ce a trecut cu 6-2, 6-2 de Sara Errani (locul 115 WTA)
Irina Begu a obținut sâmbătă calificarea în ultimul act al competiției de la București. Sportiva din Italia nu i-a putut face față jucătoarei noastre. Fosta finalistă la Roland Garros a cedat a cedat în 2 seturi în fața româncei.
Jucătoarea originară din Sinaia s-a impus cu 6-2, 6-2. Ea a avut nevoie de o oră și 37 de minute pentru a trece de Sara Errani.
Irina Begu a început în forță meciul cu fostul număr cinci mondial. Jucătoarea noastră nu i-a dat prea multe șanse adversarei din Italia. Ea s-a apărat foarte bine în multe momente și a avut în forehand o lovitură cu care a făcut de multe ori diferența.
Sara Erani le-a învins în meciurile anteriore pe Ioana Roșca (locul 436), scor 6-1, 6-0, Dalma Galfi (locul 79 WTA), scor 2-6, 6-3, 6-2 și Rebeka Masarova (locul 199 WTA), scor 6-3, 1-6, 6-4. Româncei nu i-a putut face față, ea fiind eliminată sâmbătă de la Țiriac Foundation Trophy.
Irina Begu și Sara Erani s-au mai întâlnit de patru ori, exceptând meciul de la București. Scorul întâlnirilor era de 3-1 în favoarea sportivei din Italia. Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor cu cele două jucătoare de tenis.
Sportiva din București o va întâlni în finala „Ţiriac Foundation Trophy” pe unguroaica Reka Luca Jani. Adversara Irinei Begu ocupă locul 114 în clasamentul WTA.
Câştigătoarea „Ţiriac Foundation Trophy” va obține un cec în valoare de 15.000 de dolari. De asemenea, ea va primi 160 de puncte în ierarhia WTA de simplu, în timp ce finalista se va alege cu 8.000 de dolari şi 95 de puncte.