Italienii nu sunt impresionați după prestația lui Radu Drăgușin din Fiorentina – QPR

PLAYSPORT 25.07.2026, 22:09
Italienii nu sunt impresionați după prestația lui Radu Drăgușin din Fiorentina – QPR

Radu Drăgușin (24 de ani), fundașul transferat de Fiorentina în această vară de la Tottenham, a bifat a doua sa partidă în tricoul formației din Florența, în amicalul pierdut cu 2-3 în fața celor de la Queens Park Rangers.

Internaționalul român a fost titular în echipa pregătită de Fabio Grosso, însă prestația sa nu i-a convins pe jurnaliștii italieni. Potrivit celor de la Violanews.com, Drăgușin s-a numărat printre dezamăgirile partidei, alături de Brescianini și Dodo.

„După o săptămână perfectă, atâtea ezitări şi erori cu QPR. Vinovat la golul de 0-2. Oboseala pregătirilor se simte şi un fizic ca al lui nu-l ajută”, au scris jurnaliştii de la Violanews.com.

Fiorentina va evolua în alte patru partide amicale în această vară. Watford, Real Madrid, Deportivo de la Coruna şi Modena sunt adversarele pe care Fiorentina le va înfrunta în următoarele săptămâni.

AS Roma este prima adversară a trupei lui Fabio Grosso din noul sezon din Serie A. În sezonul trecut, Roma s-a impus cu scorul de 4-0 pe teren propriu în faţa grupării „viola”, pe Olimpico, în returul sezonului precedent.

Echipa de start a Fiorentinei: De Gea – Dodo, Drăguşin, Ranieri, Brescianini – Mandragora, Ndour, Atta – Fortini, Gudmundsson, Piccoli.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622